Ajuns la 30 de ani, cel mai titrat gimnast român din istorie vrea să demonstreze în Japonia că epoca sa de glorie nu a apus încă.

Adevărul: Ţinând cont de experienţa ta, mai ai emoţii înaintea unei asemenea competiţiie?

Marian Drăgulescu: Sunt optimist, dar există totuşi ceva presiune. Este un turneu de calificare la Olimpiadă, iar noi plecăm la drum cu o formulă nouă, cu mulţi tineri. În plus, a trecut vremea când doar câteva ţări deţineau secretul performanţei în gimnastică.

Cum anticipezi că se va desfăşura concursul pe echipe?

În 2010 am terminat pe locul 9, dar între locul 8 şi locul 12 a fost o diferenţă de doar un punct, ceea ce spune totul despre cât de dură va fi bătălia pentru ultimele locuri de calificare la Londra. Orice ratare poate fi aşadar decisivă şi trebuie să ne dozăm bine exerciţiile.

Ar fi o dramă o clasare în afara primelor opt naţiuni?

Nu ar fi deloc bine pentru psihicul nostru, asta e clar. Ar urma un alt concurs de calificare, nu am avea deloc sărbători de iarnă şi, în plus, e destul de dificil să atingi patru vârfuri de formă într-un singur an competiţional.

Cum vei aborda eventualele finale pe aparate?

Totul a decurs foarte bine în pregătire. Voi avea cu siguranţă note mari de plecare la sol şi sărituri pentru că îmi doresc o medalie şi la individual. Am avut însă câteva exerciţii ok la antrenamente şi la alte aparate unde nu sunt considerat specialist şi sper să îi ajut cât mai mult pe băieţi în concursul pe echipe.

Cât de importante sunt aceste Mondiale pentru cariera ta?

Să zicem că sunt un pariu cu mine. Fiind an preolimpic, aici se prezintă abolsut tot ce există mai bun în lumea gimnasticii. E o bună ocazie să văd exact unde mă situez. Cert este că eu mă simt foarte bine din punct de vedere fizic şi şi nu mă consider deloc prea bătrân pentru gimnastică.

DECLARAŢIE