Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arte marţiale la căldura sobei în Focşani

Publicat in Adevarul, duminică 9 octombrie 2011 ·

Judoka de la Clubul Unirea fac performanţă în sala de antrenamente încălzită cu lemne. Apropierea iernii îi pune la muncă pe antrenorii de judo de la Clubul Unirea, care trebuie să facă rost de lemne pentru încălzirea sălii unde zeci de copii învaţă tainele artelor marţiale

Deşi s-ar putea rebranşa la sistemul centralizat, acesta preferă să se folosească de cele două sobe de teracotă deoarece, susţin ei, costurile sunt mult mai mici.

„Ne gospodărim singuri“

„Nu ne deranjează faptul că pe timpul iernii trebuie să facem focul. Care ajunge primul la sală, ori femeia de serviciu, ori eu, se ocupă de această treabă. În ceea ce priveşte achiziţionarea lemnelor, uneori mai sunt şi oameni de bine care ne ajută, însă Clubul Unirea este cel care ne asigură combustibilul“, explică Silviu Renţea, antrenor de judo. El spune că o centrală pe lemne este prea costisitoare pentru club.

„Am învăţat să ne gospodărim singuri şi avem deja o stivă bună de lemne în depozit. Ar fi bine să avem o centrală pe lemne deoarece e mult mai eficientă, însă deocamdată nu aveam banii necesari“, a precizat Renţea. Nici o centrală pe gaz nu ar putea funcţiona în sala de antrenament deoarece nu este racordată la reţeaua de alimentare. „Într-o iarnă, noi nu dăm mai mult de 2.000 de lei pe lemne“, a declarat şi Petrea Vâlcu, directorul Clubului Sportiv Unirea.

Citeşte amănunte în săptămânalul local "ADS Focşani".

Ziarul se găseşte la chioşcurile de difuzare a presei din oraş la preţul de 0,90 de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Zelenski după ce România a decis să trimită Ucrainei un sistem de apărare PATRIOT

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat joi, 20 iunie, la scurt timp după ce CSAT a decis trimiterea unui sistem Patriot țării sale. Într-un mesaj postat pe rețeaua X, Zelenski a mulțumit țării noastre și a subliniat că ”acest pas în

A murit medicul psihiatru și scriitorul Ion Vianu la 90 de ani. A fost colaborator la Radio Europa Liberă. Anunțul făcut de nepotul său

Ziare.com acum 41 minute
Ion Vianu, medic psihiatru şi scriitor, disident şi colaborator la Radio Europa Liberă înainte de 1989, a murit la Morges, în Elveţia, la vârsta de 90 de ani, a anunţat pe Facebook nepotul său, Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii. Ion Vianu

Mario Iorgulescu scapă de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare, după ce ICCJ a dispus rejudecarea dosarului în apel

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în casaţie (o cale extraordinară de atac) formulat de Mario Iorgulescu şi a anulat decizia Curţii de Apel Bucureşti din octombrie 2023 prin care acesta a fost condamnat la 13 ani şi 8 luni închiso

Probleme pentru șoferi pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Administratorul drumului a fost amendat după ce mai multe mașini au fost avariate

Ziare.com acum 56 minute
Un rost de dilataţie defect de pe Autostrada Bucureşti -Piteşti a dus la avarierea a cel puţin patru autoturisme, iar poliţiştii au aplicat o amendă administratorului drumului. ”În cursul dimineţii, în jurul orei 09:00, poliţiştii rutieri din cadrul

UE şi Ucraina actualizează şi prelungesc acordul privind transportul rutier

News.ro acum 50 minute
UE şi Ucraina au decis, joi, să prelungească şi să actualizeze actualul acord privind transportul rutier. Acordul urmăreşte să ajute Ucraina să acceseze pieţele mondiale prin facilitarea tranzitului prin ţările UE şi prin dezvoltarea în continuare a

Zelenski: ”Sunt recunoscător României şi preşedintelui” Iohannis după furnizarea unui sistem PATRIOT

News.ro acum 9 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îi mulţumeşte joi, pe X, lui Klaus Iohannis şi este ”recunoscător” României ”pentru luarea deciziei de a furniza un sistem de apărare aeriană (de tip) PATRIOT Ucrainei”. ”Această controbuţie crucială ne va c

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, mulțumește României pentru sistemul de apărare Patriot

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că decizia României de a oferi ţării sale un sistem de apărare aeriană Patriot va consolida scutul de apărare aeriană al Ucrainei, precum şi securitatea în întreaga Europă. "Această contribuţi

Fratele lui Radu Mazăre scapă de pușcărie. Judecătorii au decis eliberarea condiționată a lui Alexandru Mazăre

Ziare.com acum 2 ore
Judecătoria Medgidia a admis, joi, 20 iunie, propunerea de liberare condiţionată în cazul lui Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul campusului social Henri Coandă. Decizia

Un profesor din Rusia a fost acuzat de terorism și condamnat la 20 de ani de închisoare , după ce a transferat bani în Ucraina

Adevarul acum 19 minute
Un profesor a fost condamnat de un tribunal militar de la Moscova la 20 de ani de închisoare pentru că ar fi transferat bani către batalionul ucrainean Azov, pe care Rusia îl consideră un grup terorist, relatează Radio Free Europe.

Accident feroviar la Tuzla după ce un tren cu 40 de călători a lovit un camion încărcat cu piatră. Traficul este închis VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un accident feroviar a avut loc, joi, 20 iunie, în localitatea Tuzla din judeţul Constanţa, după ce un tren în care se aflau 40 de călători a lovit un camion încărcat cu piatră. Nu au fost persoane rănite. ”În autovagonul CFR se aflau 40 de persoane

Vremea

București
acum

37°
joi

23°/37°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/35°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/30°
Constanta
acum

34°
joi

21°/34°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
joi

22°/33°
vin.

21°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/34°