În timp ce gospodinele s-au lăsat de făcut bulion şi de pus varză, marii producători pierd zilnic milioane de lei şi îşi abandonează recolta pe câmp. Fiindcă nu au clienţi, iar fabricile de conserve s-au închis, marii producătorii din Brăila, lasă recolta de roşii, capia şi vinete pe ogor.
Brăilenii preferă, în acest an, mai mult ca niciodată, legumele din străinătate, care sunt mai arătoase, dar la acelaşi preţ cu acela al produselor eco, româneşti, crescute ca la mama acasă, la Unirea, Lanurile, Silistraru, Valea Cânepii sau Vărsătura.
Când vine vorba despre conserve, brăilenii prefer cutiile frumos lustruite din supermarket fiindcă, deşi conţin coloranţi şi E-uri, sunt mai comod de achiziţionat.
Prea săraci pentru produse ieftine
„Nu mai fac, mamă, bulion şi nici zacuscă, s-au dus vremurile de altădată. Toate sunt scumpe şi dacă iau roşii, iau câteva frumoase de o salată, nu ştiu dacă sunt turceşti sau nu, dar măcar sunt frumoase. De alte legume nici nu mă pot atinge. Anul ăsta piaţa e plină, dar eu n-am bani. Am făcut şi o operaţie şi mi-am luat gândul de la conserve făcute în casă", ne-a spus Aristiţa Mavrochefalos, cumpărătoare pe care am întâlnit-o în Piaţa Concordia din municipiu.
Pieţarii sunt şi ei supăraţi fiindcă spun că, deşi au marfă şi au muncit pe brânci, n-au cui s-o vândă.
„Jur că asta-i roşie făcută de mine, ecologică, la Vărsătura. O dau cu un leu kilogramul, dar tot degeaba! Oamenii sunt prea săraci să cumpere ieftin. Nu-mi scot investiţia. Anul ăsta, că a fost secetă, am udat toată vara şi ies în pierdere de nici nu vreau să mă gândesc", spune Mihai Popovici, un vânzător din Piaţa Mare.
La fel spune şi Maria Cotu, care vinde legume şi fructe în Piaţa Radu Negru: „Noi avem societate, nu suntem producători, dar anul ăsta n-au mers bine produsele româneşti, chiar dacă-s ieftine. Abia, a