Dacă prin absurd, în caz de cataclism major, toate culturile agricole ale ţării ar fi rase de pe faţa pământului, "Banca de Gene" ar juca rolul de "Arca lui Noe", unde se pot găsi seminţele unui nou început. Mai exact 17.000 de varietăţi unice de seminţe dintr-un număr de 350 de specii, de la fasole, ceapă şi morcovi, până la sfeclă, cartofi, grâu şi porumb.
Însă cum un scenariu apocaliptic de tip hollywoodian e destul de improbabil, România se confruntă zilnic cu o dramă tăcută numită "eroziune genetică". E vorba de dispariţia accelerată a acelor soiuri şi varietăţi tradiţionale de legume şi cereale pe care românii le-au cultivat din moşi strămoşi şi pe care le-au dat uitării: "E o eroziune genetică extrem de avansată. Mai ales la formele tradiţionale. De ce trebuie să mâncăm toţi porumb Monsanto sau roşii olandeze în loc să folosim diversitatea proprie? E foarte important să mâncăm ceva sănătos, gustos, cu parfum de copilărie. Nu trebuie să spunem că selecţia la nivel ştiinţific e net superioară celei pe care a făcut-o ţăranul sute de ani. Generaţii de ţărani au selectat acele forme, le-au adaptat la mediu şi le-au cultivat. Au ameliorat soiurile empiric, dar în înţelepciunea lor au făcut-o foarte bine. Eu nu spun să nu folosim super-soiurile şi super-hibrizii momentului în agricultura intensivă, dar să avem mereu un locşor cu varietăţile locale în grădina de acasă, ca să nu se piardă. E o zestre, e un patrimoniu şi e al nostru", trage un semnal de alarmă Silvia Străjeru.
Rolul esenţial al "colecţiei strategice de gene" este să păstreze enorma diversitate şi variabilitate genetică, care permite amelioratorilor să găsească aici "trăsături genetice ancestrale" pe care soiurile ultramoderne "le-au pierdut", cum e de pildă rezistenţa la anumite condiţii de climat şi robusteţea în faţa dăunătorilor, conform Silviei Străjeru: "E foarte important să ai fond
