Premierul liberal Donald Tusk, în vârstă de 54 de ani, se pregăteşte pentru al doilea mandat în fruntea coaliţiei majoritare din Parlament, după victoria partidului său în scrutinul legislativ de duminică, relatează AFP.
Platforma Civică (PO), a lui Tusk, a obţinut 38,96 la sută din voturi, conform rezultatelor anunţate după numărarea a 93,05 la sută din voturi.
Partenerii săi de coaliţie, PSL, au obţinut 8,55 la sută.
În acest caz, viitoarea coaliţie va putea menţine o majoritate de 236 de locuri în Parlamentul de 460 de locuri.
Formaţiunea de opoziţie Lege şi Justiţie (PiS), condusă de Jaroslaw Kaczynski, va păstra 157 de membri în Camera inferioară a Parlamentului, după ce a obţinut 30,03 la sută din voturi.
Adevărata surpriză a scrutinului de duminică o reprezintă rezultatul obţinut de formaţiunea anticlericală Ruch Palikota (RP), care a primit 9,94 la sută din voturi. Social-democraţii (SLD) au obţinut 8,19 la sută din voturi.
Donald Tusk ar urma astfel să fie desemnat de preşedintele Bronislaw Komorowski să formeze noul guvern.
Noul Parlament urmează să se reunească într-un interval de 30 de zile, înainte de 9 noiembrie.
Premierul va dispune de 14 zile pentru a obţine votul de încredere al Parlamentului.
Înaintea scrutinului de duminică, Tusk a promis că va schimba majoritatea miniştrilor. Printre miniştrii vizaţi de schimbări se numără şeful diplomaţiei poloneze, Radoslaw Sikorski.
Premierul liberal Donald Tusk, în vârstă de 54 de ani, se pregăteşte pentru al doilea mandat în fruntea coaliţiei majoritare din Parlament, după victoria partidului său în scrutinul legislativ de duminică, relatează AFP.
Platforma Civică (PO), a lui Tusk, a obţinut 38,96 la sută din voturi, conform rezultatelor anunţate după numărarea a 93,05 l