Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandalul câinilor otrăviţi de la Năvodari: nu a fost găsit vinovatul!

Publicat in Adevarul, luni 10 octombrie 2011 ·

Săptămâna trecută, o localnică din Năvodari a sesizat autorităţile după ce mai mulţi câini din oraş au murit otrăviţi. „Numai în parcul nostru au murit patru maidanezi, câinile meu - un Bichon - şi câinele unei vecine“, a povestit Elisa Iancu, tânăra care a făcut reclamaţia.

Localnicii de pe strada Frunzelor, acolo unde au fost sesizate cazurile, se tem că substanţa care le-a ucis patrupedele le-ar putea omorî şi copiii, mai ales că a fost împrăştiată în parc. Autorităţile au început anchete, însă până acum nu au niciun rezultat.

„Echipele noastre au fost joi în control şi au prelevat o probă pusă la dispoziţie de o localnică. Femeia a găsit mâncarea otrăvită şi a aruncat-o într-o groapă, astfel încât animalele să nu mai ajungă la ea. Au găsit acolo vreo 3 – 4 momeli strânse. Urmează să stabilim despre ce era vorba, nu avem încă rezultatele analizelor“, a declarat dr Gheorghe Dincă, directorul adjunct al Direcţiei Sanitar Veterinare Constanţa.

Poliţiştii din Năvodari susţin că nu au găsit nicio probă care să-i conducă la vinovat. „Nu a fost identificat niciun cadavru de câine “, a declarat Mihai Tănăselea, şeful Poliţiei Năvodari.

Autorităţile nu au mai primit nicio sesizare în ultimele zile, însă cel mai probabil persoana care a aruncat otrava prin oraş a fost muşcată de maidanezii care îşi fac veacul prin oraş. Viceprimarul Florin Chelaru spune că în Năvodari sunt foarte mulţi maidanezi, pentru că sunt aduşi din oraşele de pe litoral – Constanţa, Eforie, Tuzla. „Am primit sesizări ale oamenilor. Noi am avut contract cu o firmă de specialitate care prindea câinii, îi deparazita, dar nu ne-am mai permis. Deocamdată nu avem bani, însă pe viitor vrem să încheiem un nou contract“, a declarat viceprimarul Florin Chelaru.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tarom introduce două curse speciale Bucureşti-Frankfurt pentru meciul României cu Slovacia, la Euro 2024

Mediafax acum o ora
„În contextul în care, pe data de 26 Iunie, pe stadionul din Frankfurt, România va juca meciul cu Slovacia care închide grupa E a Campionatului European, TAROM a pus la dispoziţia suporterilor echipei naţionale a României două curse dedicate”, trans

David Popovici îşi păstrează titlul de campion european al probei de 200 m liber

Mediafax acum 43 minute
Înotătorul român David Popovici a câştigat vineri seara finala probei de 200 metri liber de la Campionatul European de nataţie de la Belgrad. Românul s-a clasat primul cu timpul de 1.43.13. Popovici îşi păstrează astfel titlul cucerit în urmă cu doi

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

DNSC: Atacuri de tip DDoS ale unor grupări de atacatori afiliaţi Rusiei împotriva unor site-uri din România

Mediafax acum 2 ore
Implementarea unui serviciu de protecţie împotriva DDoS (care detectează traficul anormal şi îl redirecţionează); Realizarea unui plan în caz de dezastru pentru a asigura eficienţa comunicării, ameliorării şi recuperării în contextul unui atac DDoS.

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 4 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 2 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 54 minute
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu, în dosarul de sechestrare de persoane, emis la a o zi după ce a scăpat de condamnarea pentru accidentul mortal pe care l-a provocat în 2019

G4Media acum 55 minute
Pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul fostului fotbalist Gino Iorgulescu, a fost emis un nou mandat european de arestare, în dosarul de sechestrare de persoane, unde are o condamnare de 3 ani de închisoare cu executare. Mandatul emis de Judecătoria S

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 9 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

23°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°