Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru cei care au uitat că sunt investitori: fondul Retcon se desfiinţează

Publicat in Ziarul Financiar, marți 11 octombrie 2011 ·

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), autoritatea de reglementare şi supraveghere a pieţei de capital, a cerut societăţii de administrare Pioneer Asset Management să înceapă procedurile de lichidare a Fondului Naţional Retcon, fond a cărui funcţionare a fost suspendată încă din 2003.

În anul 2003, înainte de a fi suspendat de CNVM ca urmare a descoperirii unor nereguli, Fondul Naţional Retcon avea active de 911,5 milioane lei vechi (91.155 lei noi) de la un număr de 1.655 de investitori. Administratorul actual al fondului - societatea Pioneer Asset Management - are acum obligaţia de a convoca investitorii pentru ca aceştia să îşi ridice drepturile băneşti ce li se cuvin din lichidarea fondului. Potrivit CNVM, dovada calităţii de investitor se va face prin prezentarea certificatului de investitor în original sau prin transmiterea lui prin poştă, iar în cazul persoanelor împuternicite, pe lângă certificatul în original, este necesară procura legalizată de împuternicire.

CNVM a suspendat autorizaţia de funcţionare a fondului pentru că societatea de administrare a investiţiilor Pactinvest (atunci administratorul fondului Retcon) nu a respectat obligaţia de a-şi adapta documentele de constituire şi funcţionare la prevederile legale, nu a solicitat autorizarea modificărilor survenite în termenul prevăzut de lege şi nu a depus cerere pentru reautorizarea fondului deschis de investiţii Fondul Naţional Retcon în termenul prevăzut de lege.

Din aceste motive, CNVM a emis începând din 2003 şi până în octombrie 2011, din două în două săptămâni, acte individuale de suspendare a emisiunii şi răscumpărării unităţilor de fond ale Fondului Naţional Retcon, precum şi de blocare a conturilor de acţiuni şi a conturilor bancare deschise de Pactinvest în numele fondului.

Tot în anul 2003 CNVM a retras autorizaţia de funcţionare a administratorului Pactinv

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 59 minute
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum o ora
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 6 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 2 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Alegeri locale Constanța Președintele unei secții de votare din Hârșova a plecat acasă cu ștampila de control

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Județean Constanța informează de faptul că un președinte de secție din județ a plecat cu ștampila de control acasă, sâmbătă, 8 iunie 2024. Mai precis, este vorba de Secția 294, Casa de Cultură Hârșova, unde președintele secției de v

A început votul în Diaspora. La ora 22.00, ora României, s-a deschis secţia din Noua Zeelandă

Mediafax acum o ora
Votarea a început la ora 22.00, ora României, când s-a deschis prima secţie de votare, organizată la Auckland, Noua Zeelandă. Duminică, la ora 00:00, ora României, se vor deschide secţiile de votare din Australia, urmate de cele din Republica Coreea

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum 4 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
Iasi
acum

21°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

22°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°