Mai teribil ca reforma şcolară a dlui Funeriu e orgoliul lingvistic al ministrului. În vremuri tulburi, în care numeroşi locuitori îşi bagă picioarele în limba română, iar limbajul pe net se prăbuşeşte ca pianul pe scară, ministrul Funeriu face apel la Eminescu, Odobescu şi Lovinescu ca să-şi susţină aiureala ce i-a ţâşnit din gură în faţa deputaţilor. A folosit cuvântul inexactitudine drept inexactitate. A urmat băşcălia. Demn, ministrul s-a apărat cu dicţionarul Academiei, invocând numele de mai sus, modelul limbii de la 1850-1900. Dl Funeriu e rupt de mult de limba română. Dar e de reţinut respectul arătat dicţionarului în faţa parlamentarilor. În povestea asta s-a amestecat şi domnişoara Elena Băsescu, care a postat păţania pe Twitter. Personal, nu mi-e clar ce a avut EBA în minte.
A făcut-o în chip de solidaritate? L-a luat la mişto? Să fi descoperit în această întâmplare un corespondent academic pentru faimosul succesuri? Repet, nu e limpede ce înţelesuri adânci a dibuit europarlamentara în acest episod. Ar mai fi o posibilitate. A bănuit că ar fi vorba de un lucru profund şi a ţinut să arate că l-a înţeles pe Funeriu. De la veneraţia pentru oratorul Boc la extazul faţă de necuprinsul gramaticii lui Funeriu, progresul e chiar european. Oricum însă totul e o aiureală.
După frecventele bobârnace încasate în legătură cu pregătirea sa şcolară, ministrul a căpătat un complex. Umblă cu dicţionarul Academiei la el şi îl recită ca pe cartea de telefon, aşa cum îşi exersa memoria vizitiul Zăroni, pus ministru de Petru Groza. Altfel, să recunoaştem, cuvântul inexactitudine nu e chiar o înjurătură. Se poate şi mai rău. Bunăoară, în vreme ce ministrul îşi apără reputaţia lexicală, şcoala românească e din ce în ce mai plină de inexactitudini şi succesuri – n-are o leţcaie, elevilor li se cam fâlfâie de învăţat, profesorii buni, dar prost plăti
