Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tâmpenii lingvistice

Publicat in Jurnalul, marți 11 octombrie 2011 ·

Mai teribil ca reforma şcolară a dlui Funeriu e orgoliul lingvistic al mi­nistrului. În vremuri tulburi, în care numeroşi locuitori îşi bagă picioarele în limba română, iar limbajul pe net se prăbuşeşte ca pianul pe scară, mi­nistrul Funeriu face apel la Eminescu, Odobescu şi Lovinescu ca să-şi sus­ţină aiureala ce i-a ţâşnit din gură în faţa deputaţilor. A folosit cuvântul inexactitudine drept inexactitate. A urmat băşcălia. Demn, ministrul s-a apărat cu dicţionarul Academiei, invocând numele de mai sus, modelul limbii de la 1850-1900. Dl Funeriu e rupt de mult de limba română. Dar e de reţinut res­pectul arătat dicţionarului în faţa parlamentarilor. În po­vestea asta s-a amestecat şi dom­nişoara Elena Bă­sescu, care a postat păţania pe Twitter. Personal, nu mi-e clar ce a avut EBA în minte.

A făcut-o în chip de solidaritate? L-a luat la mişto? Să fi descoperit în această întâmplare un corespondent academic pentru faimosul succesuri? Repet, nu e limpede ce înţelesuri adânci a dibuit europarlamentara în acest episod. Ar mai fi o posibilitate. A bănuit că ar fi vorba de un lucru profund şi a ţinut să arate că l-a înţeles pe Funeriu. De la veneraţia pentru oratorul Boc la extazul faţă de necuprinsul gramaticii lui Funeriu, progresul e chiar european. Oricum însă totul e o aiureală.

După frecventele bobârnace încasate în legătură cu pregătirea sa şcolară, ministrul a căpătat un complex. Umblă cu dicţionarul Academiei la el şi îl recită ca pe cartea de telefon, aşa cum îşi exersa memoria vizitiul Zăroni, pus ministru de Petru Groza. Altfel, să recunoaştem, cuvântul inexactitudine nu e chiar o înjurătură. Se poate şi mai rău. Bunăoară, în vreme ce ministrul îşi apără reputaţia lexicală, şcoala românească e din ce în ce mai plină de inexactitudini şi succesuri – n-are o leţcaie, elevilor li se cam fâlfâie de învăţat, profesorii buni, dar prost plăti

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere a murit la vârsta de 53 de ani

News.ro acum 40 minute
Christophe Deloire, secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF), a murit la vârsta de 53 de ani, a anunţat sâmbătă ONG-ul francez, relatează AFP. Jurnalistul a decedat "în urma unui cancer fulminant", a precizat organizaţia car

Mesajul Rusiei pentru România privind tezaurul românesc: „Rusia nu datorează nimic nimănui”

Adevarul acum o ora
Dialogul dintre Rusia și România pe tema rezoluției Parlamentului European (PE) prin care se cere Rusiei să returneze aurul României este imposibil din cauza politizării subiectului și trebuie închis. Această opinie a fost exprimată de Mihail Șvidko

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 2 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum o ora
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum o ora
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Dosarul tablourilor lui Darius Vâlcov. Câți bani a recuperat ANAF din prejudiciul de peste 6 milioane de lei

Ziare.com acum 3 ore
Dosarul tablourilor lui Darius Vâlcov, fost primar PDL în Slatina, ex-ministru PSD de Finanțe, consilier al fostului premier PSD Viorica Dăncilă și apropiat al fostului lider PSD Liviu Dragnea, face din nou vâlvă. Și asta pentru că ANAF nu a recuper

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum o ora
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 4 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

Prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York, după 20 de ani

News.ro acum 3 ore
După 20 de ani, prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York. Ambasadorul României în Statele Unite Andrei Muraru i-a întâmpinat pe primii români sosiţi pe pământ american şi i-a oferit directorului liniei aeriene „certificatul de

Vremea

București
acum

25°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°