Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pedofilul din Ploiești încearcă să tergiverseze procesul de viol FOTOGALERIE

Publicat in Adevarul, marți 11 octombrie 2011 ·

La termenul fixat marți la Tribunalul Prahova, Marius Frumuzache a cerut un nou avocat, unul ales, care să-l reprezinte mai departe, în proces.

Așteptare îndelungată, ieri, la Tribunalul Prahova, unde pe ordinea de zi figura al doilea termen al procesului de viol în care este judecat Marius Costin Frumuzache, pedofilul din Ploiești. În luna iunie, acesta a îngrozit orașul după ce a violat o fetiță în vârstă de numai 10 ani din cartierul Malu Roșu. Ulterior, s-a dovedit că acesta mai încercase să abuzeze de două copile, de vârste apropiate, o dată în 2010, dar și pe 1 iunie 2011. Pe 3 iulie a fost capturat.

Pe 13 septembrie, la primul termen de fond al procesului, Frumuzache a cerut să-i fie înlocuită măsura de arestare preventivă cu cea a internării medicale, cerere respinsă ca inadmisibilă de către judecător. Tot atunci, judecata s-a terminat rapid din cauza faptului că reprezentanții Spitalului de Obstetrică Ginecologie din Ploiești, unitate în care fusese internată victima, nu se constituiseră ca parte civilă în proces.

CLICK PE IMAGINI PENTRU MAI MULTE FOTO DE LA PROCES

Tertipuri procesuale

Din momentul în care a fost prins, Frumuzache a încercat de nenumărate ori să scape de judecată. A cerut, înainte de debutul pe fond al procesului, să fie judecat în stare de libertate, iar măsura să fie înlocuită cu cea a interdicției de părăsi localitatea, a făcut un recurs când a fost refuzat, iar ulterior și l-a retras, și-a concediat avocatul din oficiu și a cerut unul ales, apoi a încheiat amiabil contractul de reprezentare pe care îl avea cu acesta.

Ieri, la al doilea termen al procesului, a încercat o altă stratagemă. Deși toate procedurile erau îndeplinite, iar toate părțile prezente, Frumuzache a cerut un apărător ales în locul celui din oficiu pe care îl obținuse între timp. „Impresia noastră este că încearcă ter

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 29 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum 2 ore
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 53 minute
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Gardienii Revoluţiei din Iran, pe lista neagră a organizațiilor teroriste din Canada. Care este motivul

Ziare.com acum 10 minute
Armata ideologică a Republicii Islamice Iran, cunoscută sub numele de Gardienii Revoluţiei, a fost înscrisă pe lista cu organizaţii teroriste a Canadei, relatează AFP şi Reuters. "Guvernul nostru a luat decizia de a înscrie Corpul Gardienilor Revolu

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum o ora
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 5 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 5 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 4 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

27°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

20°
mie.

21°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°