Deși dezavantajos așezat în grila canalului B1TV, talk-show-ul lui Robert Turcescu rebotezat după aruncarea lestului ”Sub semnul întrebării”, încă dă semne că rostul acestui gen atât de frecventat de telespectatorul român n-a fost abandonat. Subiectele sunt de actualitate, întrebările adesea pertinente și sentimentul final este că afli câte ceva nou sau pricepi ceva despre îmbârligatele situații de pe la noi. Fiind un gen auto-referențial, contează în talk-show charisma moderatorului, notorietatea invitaților care produc un ”eveniment” mediatic din vorbe, un spectacol al discursului intim, inteligibil pentru o mare majoritate. Asta a și asigurat reușita unei ediții despre imaginea românilor în mass-media din Franța, un subiect la fel de delicat ca și cel al mahalalei mediatice a lui Mircea Badea.

Eva Illouz se întreabă într-o cercetare dedicată talk-show-ului de tip american ce anume îl face  atât de popular, ce segment al imaginarului contemporan captează și ce valori culturale implică. Răspunsul este că audiența talk-show-ului la televiziune are legătură cu profunda schimbare a relațiilor de familie din modernitatea târzie, cu dezbaterea informală de care membrii familiei și, prin extensie, membrii societății au nevoie pentru a înțelege ce se întâmplă în jurul lor cu mijlocirea televiziunii, un mediu ”parasocial”, cum îl numeste Livingstone. Naturalețea dialogului, colocvialitatea dau impresia accesibilității și, într-o oarecare măsură, a posibilei participări.

Place unui anumit public confruntarea aprinsă, bășcălia, datul din gură, înjurătura, adică  acele ingrediente  refuzate de rațiune care fac ca OTV să  existe și să tropăie acum și în politică, care explică inexplicabila invitare a lui Becali sau a lui Vadim în emisiuni care se termină cu împroșcarea, la propriu și la figurat, a jurnaliștilor. Publicului alfabetizat, sătul de abordările mahalag