17 ani de temnita pentru convingerile sale, fara sa fie tentat sa-si toarne confratii pentru a-si indulci suferinta. Nici nu-i trecea prin minte ca ar putea recunoaste in regimul comunist o oranduire ce proclama binele, atata vreme cat pentru crima de a gandi altfel, l-a considerat dusmanul poporului.

De la o vreme, lanturile au incetat sa-i mai stranga gleznele, devenisera sosete moi, din lana, atat de puternica ii era credinta ca singurul adapost care nu are acoperisul spart este o constiinta curata. Daca ar fi pierit in chinuri, ar fi facut-o in picioare. Cati dintre politicienii care-i supravietuiesc se pot lauda ca-si pericliteaza libertatea tocmai deoarece o exercita? Cati rezista fiind amenintati ca sunt trimisi gestionari la un chiosc de racoritoare daca nu voteaza fara niciun sentiment?

Trecerea lui Ion Diaconescu spre cele vesnice face din Romania o tara ghemuita intr-un colt, cu o gaura in burta. Locul ranii este puternic vascularizat, dar ciudat, nu curge sange. Si asta deoarece Ion Diaconescu nu mai exista de multa vreme. Era doar o amintire.

Un visator cu un zambet formidabil, calator bizar printr-o lume de orientati, care nu avea in comun cu semenii politicieni decat faptul ca mananca, doarme, paseste.

Ce teribila convietuire in acelasi timp cu fruntasi care dupa ce au anatemizat mafia au reevaluat-o, asezand-o la masa!

Cu Ion Diaconescu in viata, chiar si asa, uitat intr-un scrin lacuit in urma cu sute de ani, romanii stiau ca, la o adica, puteau invata ce-i acela capital moral. Cum umbra i s-a topit, sintagma se va prafui tot mai tare, si vai de cei care vor indrazni sa o invoce ca argument! Vor fi pierduti, carierele li se vor narui, vor fi considerati recalcitranti, daca nu cumva nebuni, vor deveni indezirabili. Lumea boierilor de mucava administreaza un sut in fund tuturor celor care nu se alin