Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA vor fi obligate să prezinte scuze pentru acuzaţiile privitoare la complot, avertizează Iranul

Publicat in Romania Libera, miercuri 12 octombrie 2011 ·

Ministrul iranian de externe Ali-Akbar Salehi a spus că SUA vor fi obligate să prezinte scuze pentru acuzaţiile potrivit cărora Iranul s-ar fi aflat în spatele unui complot de asasinare a ambasadorului saudit la Washington, relatează NewsIn.

"Acest scenariu este un joc de amatori şi americanii vor fi obligaţi să prezinte scuze Iranului pentru aceste acuzaţii fără fundament", a spus Salehi.

"Americanii au numeroase probleme interne şi vor doar să le acopere, prin aceste acuzaţii", a subliniat ministrul.

El a precizat că Iranul a avut mereu relaţii bune cu Arabia Saudită, în pofida diferenţelor pur regionale.

Statele Unite au anunţat că au dejucat un complot pus la punct de agenţi cu legături cu Iranul pentru asasinarea ambasadorului saudit la Washington, folosind explozibili. Doi bărbaţi originari din Iran - Manssor Arbabsiar, în vârstă de 56 de ani, cu cetăţenie americană, şi Gholam Shakuri, aparent membru al Quds - au fost puşi sub acuzare pentru conspiraţie în vederea uciderii unui oficial străin, conspiraţie armată şi conspiraţie în vederea comiterii unor acte de terorism internaţional, a declarat procurorul general Eric Holder.

Complotul a fost conceput în Iran, de forţa Quds, o parte a Gardienilor Revoluţiei, a adăugat el.

Arabsiar, care a fost arestat pe aeroportul JFK din New York în 29 septembrie, a mărturisit că a fost implicat în presupusul complot, potrivit oficialului.

Arabsiar a compărut pentru scurt timp marţi în faţa unui tribunal din New York. El nu a precizat cum pledează şi a fost reţinut fără drept de eliberare pe cauţiune. El riscă închisoare pe viaţă, dacă va fi găsit vinovat pentru toate acuzaţiile, potrivit Departamentului de Justiţie.

Shakuri s-ar afla în Iran.

Oficiali americani au declarat în 24 mai 2011, Arabsiar a contactat un informator al agenţiei americane antidrog sub acoperire, care se

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC şi AEP: Suspendarea procesului electoral, procedură neprevăzută de lege

Mediafax acum o ora
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis marţi o circulară către Birourile Electorale de Circumscripţie Judeţeană şi Biroul Electoral de Circumscripţie Nr. 42 –

Hunter Biden a fost găsit vinovat în procesul federal din SUA privind deţinerea ilegală de armă

Mediafax acum o ora
Un juriu format din 12 membri de la tribunalul federal din Wilmington, Delaware, l-a găsit vinovat pe Hunter Biden pentru toate cele trei capete de acuzare, acesta fiind primul copil al unui preşedinte american în exerciţiu care a fost condamnat pen

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 3 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum 5 ore
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 2 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

Ministerul Apărării anunţă începerea oficială a lucrărilor la prima pistă de decolare-aterizare construită în ultimii 30 de ani / Investiţie de peste 12 miliarde de lei

News.ro acum 3 ore
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a marcat, marţi, la Baza 57 Aeriană ”Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino" de la Mihail Kogălniceanu a începerea lucrărilor de construcţie a unei noi piste de decolare-aterizare. ”La finalul acestei acti

Activiştii pentru drepturile animalelor au vandalizat portretul oficial al regelui Charles al III-lea - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Activiştii pentru drepturile animalelor din cadrul grupului britanic Animal Rising au vandalizat marţi, un portret oficial recent al regelui Charles al III-lea, realizat de artistul Jonathan Yeo. A fost un mod de a protesta împotriva Societăţii Rega

UPDATE - ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand a depus plângere penală împotriva şefului AEP, Toni Greblă / Edilul: Deja am surprins reprezentanţi PSD care umblau în saci

News.ro acum 3 ore
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, a depus o plângere penală împotriva preşedintelui AEP, Toni Greblă „pentru abuz în serviciu, pentru modul defectuos în care

Csoma Botond: Rezultatul la europarlamentare a fost unul istoric pentru UDMR. Ne-au votat şi români

HotNews acum o ora
Liderul grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor, Csoma Botond, consideră că rezultatul obţinut de UDMR la alegerile pentru Parlamentul European este unul istoric, el afirmând marți seară că lista de candidaţi a formaţiunii a fost votată

Vremea

București
acum

28°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/28°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/31°
mie.

16°/23°
joi

17°/22°
vin.

15°/23°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/27°
mie.

21°/25°
joi

19°/24°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/24°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/24°
mie.

15°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/27°