Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de milioane de euro pentru Marea Neagră

Publicat in Ziarul Financiar, joi 13 octombrie 2011 ·

"Fără a-ţi asuma riscuri, nu ai cum să câştigi", spune Constantin Tampiza, fostul director general al Lukoil România, actualul reprezentant local al preşedintelui grupului rusesc, Vagit Alekperov.

Lukoil a câştigat anul trecut dreptul de a explora două perimetre situate pe platoul continental al Mării Negre, cu o suprafaţă de circa 2.000 de kilometi pătraţi.

După ce obţin toate avizele necesare începerii lucrărilor, ruşii spun că ar putea investi circa 200-300 de milioane de dolari pentru faza de explorare a celor două perimetre, iar dacă rezultatele sunt bune, sumele ar putea ajunge la miliarde de dolari.

În această fază de explorare, care poate dura mai bine de 3 ani, de obicei are loc o cercetare amănunţită a perimetrului respectiv.

Dacă informaţiile culese indică faptul că acolo s-ar putea afla posibile zăcăminte de hidrocarburi, pasul următor este forarea unei sonde de explorare, o astfel de unitate putând ajunge şi la 100 de milioane de euro.

Lukoil este a doua companie care-şi încearcă norocul în apele adânci ale Mării Negre, ceva mai avansaţi fiind americanii de la ExxonMobil care lucrează alături de cea mai mare companie din România, Petrom. Cele două firme deja au finalizat partea de culegere a datelor şi au luat decizia de a fora prima sondă de explorare la mare adâncime din Marea Neagră, ceea ce înseamnă că informaţiile culese până acum conţin indicii legate de posibile zăcăminte de hidrocarburi.

Costul unei astfel de sonde poate de­păşi 100 de milioane de euro şi de cele mai multe ori nu este necesară forarea unei singure unităţi, astfel că investiţiile pot creşte rapid. De altfel, americanii de la ExxonMobil au spus recent că dacă vor avea succes pe partea de explorare, până la producţie costurile totale ar putea fi cuprinse între 3 şi 10 miliarde de dolari.

Până acum, nimeni nu s-a avântat în lansarea unei estimă

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 29 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 49 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 50 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Roberto Baggio, BĂTUT și SECHESTRAT, în timpul meciului Italia-Spania. Momente ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE pentru fostul mare fotbalist și familia sa

Gandul acum 29 minute
Momente cu adevărat înspăimântătoare pentru Roberto Baggio, și familia sa, chiar în timpul meciului Italia-Spania. Cunoscutul fost fotbalist și familia sa au fost victimele unui jaf violent joi seară, în timp ce urmăreau meciul Italia-Spania, din ca

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 9 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 52 minute
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°