În luna august au fost eliberate 117 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale. Numărul este cu 37,7% mai mare decât în iulie şi cu 24,5% mai mare decât în august 2010.
Dintre cele 117 autorizaţii, 31,6% au fost eliberate în mediul urban şi 68,4%, în mediul rural.
Totuşi, de la începutul anului, până la sfârşitul lunii august, au fost eliberate 623 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 3,7 % faţă de aceeaşi perioadă din 2010.
Ponderea autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale din judeţ este de 2,7% la nivel naţional, în august 2011.
Cele mai multe autorizaţii de construire au fost eliberate de Consiliul Local al Braşov (21) şi Consiliul Local din Sânpetru (17), împreună reprezentând 32,5% din totalul autorizaţiilor de construire din judeţ.
În clasamentul descrescător pe ţară al judeţelor, după numărul de autorizaţii eliberate, Braşovul a ocupat, în august, locul 15, dar este fruntaş în Regiunea Centru.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: