Nu pot să cred că în Bucureşti este o atât de mare cerere de puţuri de mică şi mare adâncime, încât aproape toţi stâlpii de eletricitate de prin staţiile ITB să fie garnisiţi cu oferte alb-negru în acest sens. Oare bucureşteanul nu mai are altceva de făcut decât să-şi comande un puţ? Unde? În curte...? Dar câte curţi mai sunt? Unde să le sape? În faţa blocului...? În gândire...? Poate. Singura speranţă de a evada din această ubicuă reclamă rămâne doar următoarea campanie electorală, singura capabilă să acopere foile albe despre puţuri de săpat prin afişe colorate despre politicieni de votat.
În rest, avem de toate pentru toţi... şi pe toate gardurile (vopsite sau ruginite) şi pereţii (zugrăviţi sau nu) ai minunatei noastre Capitale, locuite de atât de mulţi oameni deştepţi, cu idei şi simţ deopotrivă critic, cât şi artistic, încât, nemaiavând loc să se exprime în zecile şi sutele de publicaţii ce inundă miile de chioşcuri de presă, au început să se reverse pe garduri şi pereţi, cam tot aşa cum o fac pe forumuri, adică anonim şi prost: stenciluri cu Băsescu (care zice că pleacă în cinci minute) şi cu Ceauşescu (care zice că vine în cinci minute) printre afişe odios colorate, cu manelişti; din nou, executări de puţuri, piloni şi denisipări lângă un graffiti risipit în grabă şi fără pic de talent sau gând; Gigel + Lenuţa â Love împreună cu varianta "Lenuţa muista" printre semnături cu spray-ul negru. Şi cam atât. Rar, foarte rar, un graffiti adevărat, precum cel de pe strada Arthur Verona (foto 9), sau o înţelepciune de cartier (al Gării de Nord), precum cea lăsată pe un zid din strada Atelierului: "Dacă nu oferi respect, nu poţi pretinde respect". Oare la cine s-o fi gândit montaigne-ul nostru dâmboviţean?
În miticele zile ale agitaţiei decembriste, cândva, acum douăzeci şi ceva de ani, pe ziduri se scriau (fără spray-uri) vorbe mari şi tari: "Hitler, St
