Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii din patru localităţi maramureşene caută o bătrână de 87 de ani

Publicat in Adevarul, joi 13 octombrie 2011 ·

Azi, 12 octombrie, începând cu ora 8. 00 dimineaţa, mai multe persoane, particulare şi reprezentaţi ai unor instituţii şi-au unit forţele într-o acţiune de căutare coordonată de către Poliţia Oraşului Tăuţii Măgherăuş şi Postul de Poliţie Comunal Cicârlău. Oamenii legii caută o bătrână de 87 de ani, dispărută de acasă.

În total, 18 poliţişti, de la Poliţia Oraşului Tăuţii Măgherăuş, PPC Cicârlău, Secţia de Poliţie Groşi, Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Urmăriri, Serviciul Criminalistic şi Serviciul de Intervenţie Rapidă, alături de şapte reprezentanţi ai I.J.J.Maramureş şi încă şapte angajaţi ai Primăriei Cicârlău au demarat căutările unei femei în vârstă de 87 de ani, din comuna Cicârlău, dispărută în data de 2 octombrie de la reşedinţă.

Alături de reprezentanţii instituţiilor, la căutări au participat şi mai mulţi cetăţeni ai comunei precum şi jurnalişti. Nu au lipsit nici câinii de urmă, toate aceste forţe conjugate desfăşurându-se pe parcursul a ore bune de căutări pe o suprafaţă împădurită şi deluroasă, întinsă pe o porţiune de câţiva kilometri, situată în cartierul Cicârlău Vii.

Din păcate, eforturile căutătorilor nu au fost încununate astăzi de succes. Operaţiunile de scotocire şi cercetările privind acest caz, demarate în urmă cu mai mult timp, nu se vor opri astăzi, ele vor continua sub coordonarea poliţiştilor.

Bătrâna se numeşte Floare Dragoş şi este domiciliată în localitatea Cicârlău. A dispărut de acasă în data de 2 octombrie şi ultima dată a fost văzută de câţiva vecini la aproximativ 500 de metri de locuinţă, înspre pădure. Semnalmente : înălţime 1,55 m; constituţie astenică; păr grizonat, drept, scurt; ochi albaştri. Nu are semne particulare. Îmbrăcăminte: capot de culoare albastru deschis; încălţată cu cizme de cauciuc albastre.

În cazul deţinerii unor informaţii vă rugăm să luaţi legătura cu Postul d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°