Nu mai e mult pînă la alegerile de anul viitor, iar scena politică nu ne oferă prea multe motive de optimism. Corupţia, demagogia, populismul şi impulsurile autoritariste sînt trăsături definitorii ale actualei puteri. Opoziţia, pe de altă parte, pare lipsită de proiecte şi, implicit, de forţa necesară de a construi o alternativă politică, viabilă pe termen lung (nu doar una de conjunctură, electorală, care să adune voturile negative la adresa PDL). Dezamăgirea şi exasperarea, nemulţumirea şi revolta sînt stările de spirit dominante la ora actuală, amplificate pe zi ce trece de incapacitatea politicienilor de a oferi soluţii concrete la provocările realităţii. Actualul context politic şi social, marcat de o profundă criză economică, politică şi morală, este terenul ideal pentru apariţia unor aventurieri politici de tot soiul, de la imundul Dan Diaconescu la închipuitul Mihail Neamţu (via Sebastian Lăzăroiu). Pentru cei ce cunosc istoria lumii, nu mai e de multă vreme o noutate faptul că epocile tulburi au fost momentul propice pentru ascensiunea mişcărilor extremiste, fie ele de stînga sau de dreapta. Aşa au intrat în istorie personaje politice fără prea multe calităţi personale, dar care au ştiut să speculeze situaţiile de derută majoră ale unei întregi societăţi, promiţînd asanarea morală şi eradicarea corupţiei, însănătoşirea economică şi dreptatea socială, speculînd disperarea, setea de dreptate şi nevoia de speranţă a oamenilor. Aşa au ajuns la putere indivizi dubioşi, impostori fără scrupule, sfertodocţi avizi de putere, care au jucat un rol nefast în istoria popoarelor lor şi, în unele cazuri, chiar în istoria lumii. În perioada interbelică, Mişcarea Legionară a cîştigat aderenţa unor tineri dezorientaţi, scîrbiţi de politicianismul şi corupţia clasei politice, suficient de naivi şi de exaltaţi pentru a adera la o mişcare ce propovăduia crima ca instrum