Joi, 29 septembrie 2011, Institutul Cultural Român din Bucureşti a găzduit un concert-eveniment al formaţiei de muzică veche otomană Bezmârâ, în cadrul seriei de întîlniri muzicale Cînd Bizanţul eram noi: Capitala îi auzea pentru prima dată pe pionierii muzicii vechi din Turcia interpretînd muzică din colecţiile lui Ali Ufki şi Dimitrie Cantemir. A doua zi, l-am reîntîlnit pe Fikret Karakaya, întemeietorul şi conducătorul artistic al ansamblului Bezmârâ, pentru o discuţie pasionantă despre renaşteri, recepţie şi deschidere în două tradiţii muzicale care se tatonează de mai bine de trei secole: muzica clasică europeană şi muzica savantă otomană.
Vă propun să începem cu o întrebare generală, adresată cititorilor mai puţin avizaţi în ceea ce priveşte muzica otomană. Se vorbeşte de muzici tradiţionale ale Orientului Apropiat, de muzici populare şi savante, de muzică clasică turcă: repertorii foarte diferite, pe care publicul european tinde să le amestece cîteodată. Care e specificul muzicii pe care o cîntaţi alături de Bezmârâ?
Repertoriul nostru se bazează în esenţă pe două surse: culegerea lui Ali Ufki, pe numele său european Wojchiech Bobowski, şi cea a lui Dimitrie Cantemir. Mai întîi, Ali Ufki a elaborat, la mijlocul secolului al XVII-lea, o antologie muzicală care conţinea în jur de 600 de piese laice şi religioase, instrumentale şi vocale. Cea a lui Cantemir, redactată 50 de ani mai tîrziu, conţine numai compoziţii instrumentale – peşrev şi semâ’î –, aproximativ 350, peşrev-urile fiind mai numeroase decît semâ’î-urile. Cantemir e, în acelaşi timp, un compozitor foarte important în tradiţia otomană: a compus în jur de 20 de peşrev-uri foarte importante, foarte reuşite, dar într-un stil puţin diferit de cel al contemporanilor săi. Sperăm să le putem aduna într-un album, în viitor. În general, muzica celor două colecţii e foarte apropiat