Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE vrea să apeleze la companii de asigurări şi fonduri de pensii pentru a dezvolta infrastructura de transport, energetică şi digitală

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 14 octombrie 2011 ·

Uniunea Europeană, care îşi propune să aloce în exerciţiul bugetar 2014-2020 circa 50 de miliarde de euro pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, energetică şi digitală, ia în considerare şi posibilitatea vânzării de obligaţiuni pentru realizarea proiectelor de infrastructură care nu pot fi finalizate din bani europeni.

"Resursele publice şi cele private sunt mai reduse astăzi. Obiectivul este să se revitalizeze piaţa de capital pentru proiecte de infrastructură, să găsim modalităţi de a-i atrage pe investitorii instituţionalizaţi să facă asemenea investiţii. Astfel, am avea o sursă complementară de finanţare", a declarat Maarten Verwey, director general adjunct în cadrul directoratului general de economie şi finanţe al Comisiei Europene, în cadrul conferinţei "Putem finanţa infrastructura Europei?", desfăşurată la Bruxelles.

Verwey a arătat că atât UE, cât şi Banca Europeană de Investiţii pot sprijini acest demers, fie prin garantarea unor obligaţiuni, fie prin acordarea unor împrumuturi subordonate care să atragă interesul investitorilor instituţionalizaţi, aşa cum sunt fondurile de pensii sau companiile de asigurări. El a arătat că UE şi BEI ar beneficia de un contract de partajare a riscurilor şi că riscul maxim pentru bugetul european ar fi limitat şi stabilit printr-un plafon.

Şi reprezentanţii mediului privat prezenţi la conferinţă au punctat faptul că atât fondurile de pensii, cât şi companiile de asigurări sunt interesate de astfel de investiţii. "Există sume uriaşe care ar putea fi direcţionate către infrastructură. Când vorbim cu investitorii noştri, se folosesc termeni precum stabilitate şi transparenţă", a spus Gordon Parsons, senior managing director în cadrul Macquarie Infrastructure, un fond de gestionare a infrastructurii cu activităţi în întreaga lume.

El a avertizat că Europa concurează în acest moment

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum o ora
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum 56 minute
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum 45 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum o ora
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 38 minute
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Ciolacu, despre campania electorală: La nivel de coaliţie şi de conducere de coaliţie s-a menţinut linia roşie

HotNews acum 27 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică, la Slatina că în coaliția de guvernare şi în conducerea acesteia a fost menţinută o „linie roşie" care nu a fost depăşită în campania electorală, iar abordarea alegerilor este una „mai matură".

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum 2 ore
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum 2 ore
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 4 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

ONU: Încă trei cadavre recuperate în urma unei alunecări de teren din Papua Noua Guinee

Mediafax acum 5 ore
Presa din această naţiune din Pacific, situată la nord de Australia, a declarat că alunecarea de teren de vineri a îngropat peste 300 de persoane şi peste 1.100 de case când a nivelat satul Kaokalam din provincia Enga, la aproximativ 600 km nord-ves

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°