Celebrul dans-cântec al neozeelandezilor e interpretat diferit în lumea rugby-ului mondial. Cercetătorii care au studiat mitologia maori au stabilit că dansul-cântec Haka este atribuit lui Tane-rore. Acesta era fiul Regelui-soare (Tama-nui-to-ra) şi al Doamnei-vară (Hine-raumati) şi în zilele calde îşi mişca braţele provocând astfel curenţi de aer pentru a se răcori. Istoric vorbind, în timp, în zona Pacificului de Sud au apărut multe dansuri tribale, toate fiind cunoscute astăzi drept haka.
Cea mai folosită versiune haka este „Ka mate" pe care istoricul James Belich a considerat-o ca fiind „cel mai cunoscut poem neozeelandez". Potrivit acestuia, prin 1820, şeful maori Te Rauparaha era urmărit de războinicii duşmani conduşi de Ngati Tuwharetoa. Aflat în pericol de moarte, acesta i-a cerut ajutor lui Te Wharerangi, şeful regiunii Rotoaira, care l-a ascuns într-o groapă în care se depozitau cartofi dulci. Salvat, el a rostit cuvintele care s-au păstrat în „Ka mate" (Sunt pe moarte! Sunt pe moarte! Trăiesc!) şi a executat un dans drept mulţumire. În textul acestei versiuni a Haka se vorbeşte despre „omul păros", iar acesta a fost identificat în persoana salvatorului Te Wharerangi.
Noua Zeelandă a făcut cunoscută Haka
Haka a devenit cunoscut în întreaga lume datorită echipei de rugby a Noii Zeelande. În echipamentul lor negru, cel care le-a adus şi supranumele „All Blacks", jucătorii l-au executat la începutul fiecărui meci-test, începând cu prima ediţie a Cupei Mondiale, în 1987, iar adversarii au interpretat deseori acest ritual ca fiind unul prin care neozeelandezii încercau să-i intimideze. Ceea ce nu este tocmai adevărat, „All Blacks" considerând că el are rol de mobilizare înaintea meciului.
Şi totuşi, la 27 august 2005, la Dunedin, înaintea meciului cu Africa de Sud, jucătorii cu feriga argintie pe tricouri au executat