Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce se întâmplă azi la “X Factor”

Publicat in Ziua Veche, sâmbătă 15 octombrie 2011 ·

Cei 260 de concurenţi care au fost selectaţi de juriul “X Factor” vor fi supuşi în această sâmbătă unor teste mult mai riguroase.

Ei vor avea ocazia să demonstreze că au voce bună, charismă, prezenţă scenică şi originalitate. La finalul taberei de pregătire vor rămâne doar cei mai buni 24 de concurenţi. Sâmbătă are loc la “X Factor” “măcelul”, după cum chiar membrii juriului denumesc cea de-a doua etapă a showului.

Emoţii, teste de foc, antrenamente cu specialişti în canto şi coregrafie, dar şi eliminări sunt ingredientele etapei în care a avut loc tabăra de pregătire. Pe parcursul celor trei zile de tabără, concurenţii beneficiază de îndrumarea şi sprijinul celor mai buni specialişti în muzică şi coregrafie. La finalul fiecărei zile vor părăsi competiţia toţi cei care nu s-au descurcat la probele propuse de juriu şi de ajutoarele lui.

Vineri, 14 octombrie, juratul Mihai Morar a împlinit 30 de ani. S-a născut pe 14 octombrie 1981, la Baia Mare.La 17 ani avea deja două joburi: unul la ziar, un fel de cronică mondenă locală şi unul la radio, unde vorbea despre concertele în vogă. Era perioada în care simţea că poate face orice, chiar să schimbe lumea, spune Morar.

Cei 260 de concurenţi care au fost selectaţi de juriul “X Factor” vor fi supuşi în această sâmbătă unor teste mult mai riguroase.

Ei vor avea ocazia să demonstreze că au voce bună, charismă, prezenţă scenică şi originalitate. La finalul taberei de pregătire vor rămâne doar cei mai buni 24 de concurenţi. Sâmbătă are loc la “X Factor” “măcelul”, după cum chiar membrii juriului denumesc cea de-a doua etapă a showului.

Emoţii, teste de foc, antrenamente cu specialişti în canto şi coregrafie, dar şi eliminări sunt ingredientele etapei în care a avut loc tabăra de pregătire. Pe parcursul celor trei zile de tabără, concurenţii beneficiază de îndrumarea şi sprijinul celor mai buni s

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 47 minute
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

EURO 2024: Spania a învins Croaţia în primul meci al Grupei B

Mediafax acum 59 minute
Spania a învins Croaţia în primul meci al Grupei B de la Campionatul European de Fotbal din Germania. Partida s-a jucat sâmbătă pe Olympiastadion din Berlin.

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 6 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 3 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Premierul Italiei susţine că statele UE nu vor fi direct implicate în împrumutul G7 pentru Ucraina

Mediafax acum 33 minute
Premierul Italiei, Giorgia Meloni, susţine că statele UE nu vor fi direct implicate în împrumutul G7 pentru Ucraina. Este vorba despre împrumutul în valoare de 50 de miliarde de dolari promis de ţările G7. Banii vor fi obţinuţi cu ajutorul activelor

Spaniolul Lamine Yamal va deveni cel mai tânăr jucător care dispută un meci la Campionatul European

News.ro acum 3 ore
Lamine Yamal, în vârstă de 16 ani, titular în meciul de debut al Spaniei la Euro, sâmbătă, împotriva Croaţiei, va deveni cel mai tânăr jucător care a evoluat vreodată într-un meci din cadrul turneului continental, informează L'Equipe. Yamal are 16 a

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 3 ore
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 6 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Prințesa Charlotte, PROTECTOARE cu mama sa la prima apariție publică după diagnosticul de cancer. Explicațiile unei experte în limbajul corpului

Gandul acum 2 ore
Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, şi-a făcut prima apariţie publică sâmbătă, la Londra, după ce a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu cinci luni. Prinţesa de Wales, purtând o ţinută în culori pale, a mers într-o trăsură alături de copiii ei

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi Consilii Judeţene: PSD - 36,96%, PNL - 30,19%, AUR - 9,78%, Alianţa Dreapta Unită - 7,80%, UDMR - 5,34%, SOS România 3,11% - date parţiale ora 16.00

News.ro acum 4 ore
PSD a obţinut 36,96% dintre mandatele de preşedinte de Consiliu Judeţean, după alegerile de duminică, fiind urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi SOS România, anunţă, sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC). Potrivit BEC, pentru alegerea

Vremea

București
acum

23°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

18°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

21°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/25°
lun.

14°/24°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

20°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°