În Orientul Îndepărtat, în locul acela atât "de la capătul lumii" pentru noi, europenii, parcă şi natura s-a dat peste cap să facă lucrurile altfel de cum le ştim. Bunăoară, copacii ăştia din care se obţine un zahăr (dulce, bineînţeles) cu proprietăţi pe care nu le întâlneşti la cel obţinut din sfeclă sau trestie, sunt cultivaţi doar pentru recolta dulcilor flori!
Palmierii pentru zahăr nu sunt lăsaţi să facă fructe, căci împlinirea "maternităţii" (botanice) ar anula tot acest proces de obţinere a zahărului. "Arenga pinnata" şi "Nypa fruticans" sunt denumirile ştiinţifice ale celor două specii de palmier din care, în Malaysia, se extrage zahăr. (Din alte varietăţi de arbori se extrage uleiul de palmier – foarte important, câtă vreme aici nu cresc măslini! – ori sunt folosite pur şi simplu pentru frunzele lor, care ţin loc de farfurii pentru mâncare sau de evantaie...)
Să revenim la extragerea zahărului de palmier. Stoarcerea lui începe, de obicei, când copacul are între trei şi patru ani. Pentru a împiedica deschiderea petalelor şi pierderea dulceţii, floarea se leagă încă din stadiul de boboc. Apoi se bate uşor, timp de câteva zile, cu un băţ, pentru a stimula procesul de extragere. Vârful florii se îndreaptă gradual în jos.
După o perioadă de trei-patru săptămâni, vârful petalelor se taie şi se pune un vas dedesubt, pentru strângerea sucului. Vasul se goleşte o dată pe zi sau chiar de două ori, în etapa cea mai productivă a procesului. În fiecare zi, vârful se mai taie un pic. În căldura tropicală, zeama începe să fermenteze în câteva ore. Acest proces este încetinit adăugând sare de lămâie verde pe fundul vasului colector. Chiar şi aşa, sucul strâns trebuie procesat fără întârziere (altfel se va transforma în ceea ce, în limba malaysiană, se numeşte "toddy" sau... vin de palmier, care este însă interzis la consum, deoarece popula
