Trei medici au fost audiaţi vineri de procurori pentru neglijenţă în serviciu, iar unul din ei, Damian Diţescu, a fost găsit de jandarmi sub o prelată, în garajul instituţiei.
Situaţia incredibilă s-a petrecut vineri, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Audierile maraton au început dimineaţa, la ora 09.00, când pe porţile instituţiei au intrat medicii Cătălin Tănase, de la Spitalul Târgu-Cărbuneşti, ginecologul Damian Diţescu şi Radu Popescu, de la Novaci, de la care procurorii au vrut să afle în ce condiţii au decedat doi bebeluşi în pântecele mamelor, înainte să fie aduşi pe lume.
„Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus începerea urmăririi penale faţă de trei medici în cauzele în care se fac cercetări privind moartea suspectă a celor doi bebeluşi la spitalele din oraşele Târgu-Cărbuneşti şi Novaci. Procurorul a dispus începerea urmăririi penale şi faţă de spitale, ca persoane juridice. Încadrarea faptei este de neglijenţă în serviciu”, a declarat Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului Judeţean.
În timp ce doi dintre medici au plecat din instituţie după câteva minute de audieri, ginecologul Damian Diţescu a stat aproape 10 ore, chiar şi după închiderea programului de lucru. Nu într-un birou, aşa cum era de aşteptat, ci s-a ascuns în garaj, sub o prelată, fiind nevoie de intervenţia Jandarmeriei pentru a-l găsi. „A fost o intrare din interior. Nu m-am ascuns, dar nu m-am simţit bine. Am stat pe un scaun. Am ceva probleme cu inima, mi-a fost rău şi acum mi-am revenit. Am luat medicamente. A fost prima etapă a audierilor şi vedem în continuare ce va fi. Nu m-am ferit de nimeni, n-am de ce”, a spus Damian Diţescu, atunci când a ieşit din garajul închis cu lacăt.
În ceea ce priveşte acuzaţiile pe care le aduc părinţii bebeluşilor decedaţi, acesta a precizat că este nevinovat. „Nu mă simt vinovat. Am făcut tot