"Nu aş vrea să îl trataţi ca pe un eveniment extraordinar. Este un accident de circulaţie. Este un eveniment pe care politia îl tratează cu maximă seriozitate cum se petrece cu toate evenimentele de acest gen. Nu se poate spune ca se acordă o atentie deosebită. Nu aş vrea sa faceţi speculatii, " a spus comisarul- şef Lucian Diniţă, şeful Poliţiei Rutiere, în cadrul unei conferinţe de presă organizată de IGP.
Derapajul, una dintre ipotezele poliţiştilor
Comisarul a menţionat că există cinci ipoteze în cazul Huidu: derapajul, depaşirea neregulamentară, patrunderea pe contrasens pentru a evita o coliziune din spate, a patra - taierea unei curbe, iar ultima era starea tehnică. Acesta a adăugat că în acest caz mai intra discuţie şi partea medicală, dar că acesta nu este un aspect care ţine de poliţia rutieră. Dar că poliţia nu poate suspenda singură permisul unui şofer doar pentru că a auzit că are probleme medicale. "Ar fi un abuz, să facem noi, poliţiştii, de la noi putere, investigaţii în cazul şoferilor cu probleme medicale", a explicat Lucian Diniţă. Da la începutul acestui an, au fost suspendate 420 de permise, din cauze medicale, cele mai multe, în ultimele şase luni. "Numai în primul trimestru al anului au fost retrase 175 de permise", a mai spus şeful Poliţiei Rutiere.
Şerban Huidu nu este la prima sancţiune. De-a lungul anilor a fost sancţionat de 11 ori. În 2005 a avut permisul suspendat pentru că a ignorat lumina roşie a semaforului, iar în 2009 a fost implicat într-un accident care s-a petrecut la 1 kilometru de locul accidentului de duminică, 16 octombrie. Cea mai recentă sancţiune pe care a primit-o vedeta TV a fost o amendă pentru depăşirea limitei legale de viteză în luna august a acestui an.
Potrivit rapoartelor poliţiei, peste 7.000 de accidente grave s-au produs, de la începutul anului, pe drumurile din România, cu 35 mai puţin