Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Grupului Bilderberg nu este de acord cu crearea statelor unite europene. Grecia trebuie să rămână în zona euro

Publicat in Jurnalul, luni 17 octombrie 2011 ·

Şeful Grupului Bilderberg, vicontele Etienne Davignon, despre care se spune că dirijează lumea din umbră, a spus că "povestea Greciei" trebuie să ia sfârşit cât mai repede şi că statul elen trebuie să rămână în zona euro.

"Atunci când ai o monedă comună trebuie să realizezi că este a tuturor. Povestea Greciei trebuie să ia sfârflit, dar cu Grecia în continuare în zona euro. Dacă reacţia nu este una puternică, de ce nu s-ar întâmpla acest lucru fli altor state?, a afirmat Davignon, prezent la Bucureflti la conferinţa ?Uniunea Europeană după criza datoriilor suverane?.

Davignon susţine că ?eflecul? euro trebuie evitat măcar fli pentru faptul că nu există o alternativă la dispariţia acestuia, iar un astfel de eveniment ar crea lumii probleme cu mult mai mari decât are acum. "Trebuie să acceptăm costul adus de criza din Grecia", a mai spus Davignon, care este considerat unul dintre naşii monedei unice europene.

Următorul pas după rezolvarea problemelor Greciei este găsirea de soluţii pentru consolidarea creflterii economice în UE. "Modelul de integrare europeană este unic. Dacă nu va funcţiona, semnalul va fi foarte negativ pentru întreaga lume. Dacă nu vom reufli, vom lua celorlalţi elementul de speranţă", a spus Davignon.

Pe de altă parte, şeful Grupului Bilderberg a mai spus că nu este de acord cu ideea creării unui Minister al Finanţelor la nivel europen şi nici cu cea a creării unei entităţi a statelor unite europene .

"Nu sunt de acord cu un Minister de Finanţe european. Nici o secundă. Este împotriva principiilor pe care le-am creat. Statele nu dispar ca să fie înlocuite cu Uniunea Europeană. Nu încercăm să creăm Statele Unite ale Europei, ceea ce nu înseamnă că acest lucru nu se poate întâmpla la un moment dat, dar sunt chestiuni pe care trebuie să le decidem individual, adică fiecare stat separat?, a afirmat ofic

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Slovacia învinge Belgia cu 1-0 şi România e lider în grupa E

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Slovaciei a învins luni, la Frankfurt am Main, scor 1-0, echipa naţională a Belgiei, în cadrul grupei E a turneului final Euro 2024, din care face parte şi România. A fost ziua outsiderilor în grupa E! La Frankfurt am Main, portar

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum o ora
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum o ora
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 2 ore
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Slovacia reuşeşte cea mai mare surpriză de până acum la Euro 2024

Mediafax acum 2 ore
Ivan Schranz a deschis scorul în minutul 7 pentru slovaci, după ce Lukaku, la belgieni, a ratat în minutul 3, cu o paradă a lui Dubravka. Slovacul a profitat de o minge respinsă în faţă de portarul belgian Casteels şi a strecurat mingea în poarta ac

Marius Tucă Show începe marți, 18 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Victor Ponta și Bogdan Teodorescu

Cancan acum o ora
Invitații zilei sunt Victor Ponta, fost premier al României și Bogdan Teodorescu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”.

Cel puţin 11 migranţi morţi şi alte zeci daţi dispăruţi în două naufragii în largul Italiei

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 11 persoane au murit, iar alte zeci au fost alte dispărute în naufragiile a două ambarcaţiuni cu migranţi, la Marea Mediterană, în largul coastei Italiei, una venind din Turcia, iar acealaltă din Africa de Nord, anunţă luni un ONG, Garda d

Minori exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani / Victimele erau obligate să ia parte la acţiuni religioase / Două persoane au fost reţinute, trei fiind plasate sub control judiciar

News.ro acum 9 ore
Cel puţin cinci minori au fost exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani, în perioada 2022 – 2024. Victimele erau obligate de câteva ori pe săptămnă să ia parte la acţiuni religioase, să descarc

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 5 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Claudio Graziano, fost şef al Comitetului Militar al UE, găsit mort, acasă. Alături, un pistol și un bilet de adio

Adevarul acum o ora
Claudio Graziano, preşedintele grupului italian Fincantieri, cea mai importantă companie de construcţie de nave în Europa, fost şef al Comitetului Militar al UE și ex-comandat al Forţei Naţiunilor Unite în Liban, a fost găsit mort, potrivit autorită

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/34°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
Iasi
acum

23°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/27°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Timisoara
acum

19°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°