De la Bruxelles avem veşti bune... în domeniul Culturii şi se datorează producţiei Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu, "Faust", un spectacol creat de Silviu Purcărete, alături de scenografii Helmut Stürmer (decor), Lia Manţoc (costume), Andu Dumitrescu (efecte video) şi Vasile Şirli (muzica) şi care a avut patru reprezentaţii în capitala Uniunii Europene. Succes mare de public, interes mare din partea unor lideri ai UE de a vedea "Faust"...
Programat între 12 şi 15 octombrie, la invitaţia Teatrului Naţional al Comunităţii Franceze din Belgia în Hala "Tour & Taxis", "Faust" s-a jucat doar cu casa închisă, motiv pentru care "organizatorii au fost nevoiţi să deschidă, la cererea publicului, liste de aşteptare nominale pentru fiecare din cele patru seri", potrivit lui Adrian Tibu (Teatrul din Sibiu). Au fost 1.000 de cumpărători de bilete, achiziţionate atât în Belgia, cât şi în Luxemburg, Franţa şi Marea Britanie. În rândul spectatorilor s-au aflat şi circa 600 de ambasadori UE, secretari de stat, reprezentanţi NATO, selecţioneri de festivaluri, regizori, actori, critici, jurnalişti. La reprezentaţia de sâmbătă a venit şi José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, care s-a fotografiat, după spectacol, cu cei peste 120 de interpreţi (foto), fiind încadrat între Mefisto (Ofelia Popii) şi Faust (Ilie Gheorghe). "A fost un triumf!", atât a avut de spus la final Constantin Chiriac, directorul Teatrului sibian.
De la Bruxelles avem veşti bune... în domeniul Culturii şi se datorează producţiei Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu, "Faust", un spectacol creat de Silviu Purcărete, alături de scenografii Helmut Stürmer (decor), Lia Manţoc (costume), Andu Dumitrescu (efecte video) şi Vasile Şirli (muzica) şi care a avut patru reprezentaţii în capitala Uniunii Europene. Succes mare de public, interes mare din partea unor lideri ai UE de a vedea "Faust