Parlamentul ungar a adoptat unele modificări legislative care vor permite pedepsirea mai aspră a celor care practică cămătăria, relatează corespondentul la Budapesta al Radio România Actualităţi, citat de Rador.
În baza noilor modificări ale Codului Penal vor fi sancţionaţi şi cei care săvârşesc infracţiunea de cămătărie doar o singură dată, aceştia fiind pasibili de pedepse cu închisoarea de până la trei ani. Cei care practică cămătăria în mod regulat sau în grupuri infracţionale riscă până la cinci ani de închisoare, potrivit noilor reglementări. Premierul ungar, Viktor Orban, a anunţat recent că autorităţile vor manifesta toleranţă zero în cazul celor care practică cămătăria. În cadrul poliţiei naţionale a fost înfiinţată luna trecută şi o echipă specială de investigaţii care se ocupă de cazurile de cămătărie. La nivel naţional, sunt anchetate în prezent 150 de astfel de cazuri. Au fost declanşate proceduri împotriva a 170 de suspecţi, dintre care 90 sunt arestaţi preventiv, iar numărul persoanelor afectate de activitatea cămătarilor se ridică la aproximativ 800.
Parlamentul ungar a adoptat unele modificări legislative care vor permite pedepsirea mai aspră a celor care practică cămătăria, relatează corespondentul la Budapesta al Radio România Actualităţi, citat de Rador.
În baza noilor modificări ale Codului Penal vor fi sancţionaţi şi cei care săvârşesc infracţiunea de cămătărie doar o singură dată, aceştia fiind pasibili de pedepse cu închisoarea de până la trei ani. Cei care practică cămătăria în mod regulat sau în grupuri infracţionale riscă până la cinci ani de închisoare, potrivit noilor reglementări. Premierul ungar, Viktor Orban, a anunţat recent că autorităţile vor manifesta toleranţă zero în cazul celor care practică cămătăria. În cadrul poliţiei naţionale a fost înfiinţată luna trecută şi o echipă specială de investigaţii care se ocupă d