Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua de naştere a lui Bill Clinton şi momentul Marilyn. Vezi cum a sărbătorit fostul preşedinte american!

Publicat in Romania Libera, marți 18 octombrie 2011 ·

Fostul preşedinte american Bill Clinton a fost avertizat cu privire la planurile cântăreţei Lady Gaga de a realiza un "moment Marilyn" în timpul showului susţinut de aceasta în cadrul petrecerii de aniversare a fostului preşedinte american. El şi-a manifestat emoţiile în faţa mulţimii adunate la Hollywood Bowl: „Sunt îngrijorat, ţinând cont de faptul că ea mereu tinde spre limite, iar acum a declarat că va avea un moment Marilyn. M-am gândit, Doamne! Am parte de Lady Gaga şi de un atac de cord atunci când împlinesc 65 de ani", relatează news.yahoo.com.

Momentele emoţionante

Bill Clinton a apărut pe scenă după ce au trecut aproape două treimi din concertul împânzit de celebrităţi care au sărbătorit cea de-a 65-a aniversare a sa şi cea de-a 10-a aniversare a fundaţiei „A Decade of Difference". Pe tot parcursul nopţii, Bill Clinton a fost sufocat de omagii. Camerele l-au surprins de câteva ori cu ochii în lacrimi, începând cu "momentul Stevie Wonder" din deschidere, „Sir Duke", când jurnalista Laura Ling l-a creditat pentru salvarea ei din Coreea de Nord, iar cântăreţul canadiano-somalez de rap K'naan a declarat că fostul preşedinte american a încercat să ajute ţara lui cuprinsă de război.

Până în clipa în care i-a lăudat pe organizatorii evenimentului, pe artişti şi pe membrii familiei sale, Bill Clinton şi-a redobândit entuziasmul. „Cât de tare e să împlineşti 65 de ani şi Lady Gaga să cânte pentru tine? Sunt singurul om din lume care a fost preşedinte şi care a oferit o petrecere de aniversare la care au participat atât Lady Gaga, cât şi Secretarul de Stat".

Clinton a punctat faptul că a cunoscut-o pe soţia sa, Hillary, în urmă cu 40 de ani. „Când am cunoscut-o, era deja implicată în activităţi caritabile. Cu mult timp înainte să o cunoaşteţi era foarte „cool". Era, în sine, ca o organizaţie nonguvernamentală".

O notă politică

Pe lâ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 4 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 57 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum o ora
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Dublu faţă de media europeană. În România, un un procent uriaș de copii se află în prezent în risc de sărăcie şi excluziune socială, potrivit UNICEF

HotNews acum 25 minute
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. Copii jucându-seFoto: Pxel / Alamy / Profimedia La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie d

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum o ora
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 2 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Vlad Gheorghe, despre Clotilde Armand şi Vlad Voiculescu: Dacă ai urmărire penală începută, nu poţi fi candidat. Când era Dragnea, asta spunea şi el: ”Domnule, sunt nevinovaţi săracii, i-a luat Kovesi, sunt nevinovaţi până la sentinţa - VIDEO definitivă”

News.ro acum 3 ore
Vlad Gheorghe, fost membru USR, în prezent candidat independent pentru Parlamentul European, susţine că Vlad Voiculescu şi Clotilde Armand n-ar trebui să candideze la alegerile din 9 iunie, pentru că sunt urmăriţi penal. ”Nu are ce să caute un candi

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 6 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum 3 ore
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°