Accidentul lui Şerban Huidu a fost marele noroc al unui ticălos din zona clientelei politice: Silviu Bian, ilustru şpăgar cu rang de secretar de stat. Interesul publicului pentru cazul Huidu l-a salvat pe Bian de la un binemeritat linşaj mediatic.
În calitatea sa de şef al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, unde se cocoţase graţie funcţiei de vicepreşedinte al PDL Alba, domnul Bian obişnuia să facă vizite în teritoriu pentru a le da bineţe oamenilor din subordine. Dar, să vezi drăcie, vizitele astea se transformau în ospeţe memorabile, încheiate cu inevitabilul plocon pentru musafirul de la Bucureşti.
La Braşov, însă, i s-a înfundat. Sosit la poalele Tâmpei pentru a-şi sărbători un subaltern, te-ai fi aşteptat ca dl Bian să-i dea acestuia un cadou. Când colo, ce să vezi? N-a dat, ci a luat. Şi a luat o pungă în care angajaţii săi, grijulii ca întotdeauna, au pus un pachet îmbietor. „Nu m-am uitat în pungă. Credeam că e o sticlă de whisky", zice Bian acum, când e cu brăţări la mâini.
Şi şpăgar, şi nesimţit, şi prostovan! Ştia ce a vorbit cu angajaţii săi şi putea bănui că discuţia a fost înregistrată de DNA, altfel nu era înhăţat ca un pui de pitpalac. Şi cu toate astea, bagă minciuna cu sticla de whisky. Numai că dialogul său cu şpăguitorii e cât se poate de clar: unul dintre subalterni îi spune că a pus în pachet 82.000 de lei, iar el face rapid un calcul: aha, cam 20.000 de euro... Şi adaugă epocal: trebuie să văd exact unde-i pun, că nu vreau s-o bag în trepidaţii pe nevastă-mea. Nu procurorii îl înspăimântau pe domnul secretar de stat, ci propria nevastă! Pesemne că oamenii legii nu-l deranjaseră niciodată, în vreme ce soţioara...
Banii proveneau din cheta făcută de subalternii lui Bian pentru a-şi menţine funcţiile (dacă nu le convine, pleacă, zicea Bian; şi: dacă comentează, afară! - vai, vai, ce cacofonie!). Fiecare din
