Comisia Europeană a lansat miercuri, 12 octombrie pachetul de noi propuneri legislative privind reforma Politicii Agricole Comune (PAC) post 2013. Reacțiile din partea autoritătilor române nu au întârziat să apară, tonul acestora fiind mai degrabă critic. Însă, înainte de a analiza noile propuneri venite de Bruxelles, merită să reflectăm în primul rând asupra situatiei sectorului agro-rural românesc pentru a identifica problemele cu care acesta se confruntă si a avea o opinie informată asupra intereselor României cu privire la reforma PAC.

Astfel, un  raport din 2009 al Eurostat specifică faptul că în România există un total de aproximativ 4 milioane de exploataţii agricole de diferite dimensiuni (inclusiv mici gopodării rurale) în care îşi desfaşoară activitatea aproape 2 milioane de persoane, adică 30% din populaţia activă a României. Cu toate că aceste cifre sunt profund disproporţionate în raport cu media europeană (doar 5,6% din populaţia activă lucrează în agricultură în UE27), acestea nu reprezintă un motiv de îngrijorare în sine. Problemele apar, însă, atunci când analizăm structura acestor exploataţii şi sustenabilitatea lor economică. Datele sunt cel puţin îngrijorătoare: din cele 4 milioane de gospodării, aproximativ 2,5 milioane deţin sub 1 hectar şi doar aproximativ 900 000 au cel puţin gradul minim de rentabilitate economică (1 ESU). Cu toate acestea, din cele 900 000 de ferme „rentabile”, aproximativ două treimi produc doar pentru consumul propriu. Dintr-un calcul simplu rezultă că din cele 4 milioane de gospodării româneşti, doar 312 000, adică 8% sunt viabile economic şi conectate la piaţă, în timp ce restul de 92% sunt, în marea lor majoritate, gospodării de subzistenţă.

Pe de altă parte, fermele viabile economic sunt în majoritatea lor reprezentate de sectorul agro-industrial, cu suprafeţe de peste 100 ha. Acest lucru face ca, în Rom