Un studiu realizat de Gallup arată că procentul americanilor care sunt de acord cu legalizarea marijuanei a atins cel mai mare număr din istorie, fiind acum la 50%, informează Huffington Post.
Cifrele sondajului au apărut după ce procurorii federali au anunţat recent că toate magazinele în care marijuana este distribuită în mod legal bolnavilor trebuie închise în 45 de zile şi i-au ameninţat pe deţinătorii acestora că, în caz contrar, le vor confisca proprietăţile. "Cele mai recente rezultate ale sondajului arată absurditatea celor care continuă aceste politici dure prohibitive şi chiar corupţia lor", a declarat Ethan Nadelmann, fondator şi director executiv al Alianţei pentru Politica Drogurilor. "Nicio altă lege care este considerată inutilă de către americani nu este aplicată atât de dur şi nu se împrăştie atât de rapid peste tot. Să cheltuieşti miliarde de dolari şi să arestezi peste 800.000 de persoane anual pentru încălcarea legilor marijuanei reprezintă nu doar o politică proastă, ci şi o utilizare indecentă şi inadecvată a forţelor politice pentru a favoriza o parte a unei dezbateri politice şi culturale", a adăugat el.
La începutul anilor '70 doar 12% dintre americani erau de acord cu legalizarea marijuanei, procentul urcând la 28% la finele acelor ani, perioada rebelă şi fenomenul Woodstock contribuind, cel mai probabil, la acea creştere. În anii '80, numărul de persoane care au dorit legalizarea marijuanei a scăzut puţin, dar în 2006 a atins un procentaj semnificativ de 36%.
În ultimii 5 ani, numărul de americani care s-au pronunţat pentru legalizarea marijuanei a crescut uşor, până la 40% în 2009, după care a înregistrat o cădere de 10% la sfârşitul acelui an din pricina studiului realizat în 6-9 octombrie privind infracţionalitatea, ajungând acum la acest impresionant 50%.
"Luptătorii împotriva drogurilor sunt înspăimântaţi" @N_P