Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Flăcări ucigaşe » Dan Wheldon a murit ars de viu, după ce 15 maşini s-au ciocit în cursa de la Las Vegas

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 18 octombrie 2011 ·

Wheldon era tatăl a doi copii. Tot ce voia de la cursa de duminică era bonusul învingătorului, de 5 milioane de dolari

Bolidul lui Wheldon avea peste 360 de kilometri pe oră. Toate aveau, de fapt, viteza asta. Premiul era tentant, merita să rişti. Pentru englezul de 33 de ani a fost ultima cursă. Sfîrşită într-un carambol de flăcări, din care nu a putut să-l salveze nimeni. Wheldon a rămas prins la mijloc, iar maşina lui a fost proiectată peste alta şi de acolo într-un gard, unde a luat foc. A fost transportat la spital, dar medicii nu au mai putut face nimic.

Totul s-a petrecut în turul al 11-lea al cursei de 300 de mile (482 de kilometri). Două maşini s-au lovit la o curbă, antrenînd în haosul de pe pistă pe aproape jumătate din participanţi. După groaznicul accident, multe voci au acuzat condiţiile nesigure ale circuitului, dar şi faptul că Wheldon îşi forţa limitele pentru marele premiu. Alţi trei piloţi au fost răniţi în accidentul general, descris de cei prezenţi la tragedie ca un adevărat iad pe Pămînt - flăcări, bucărţi de autoturisme sărind în toate direcţiile, spectatori şocaţi, salvatori care nu făceau faţă înlănţuirii mortale de fiare îndoite, lacrimi.

Dan Wheldon a lăsat în urmă o soţie, pe Susie, şi doi fii, Sebastian (2 ani) şi Oliver (6 luni). În tinereţe, fusese rivalul lui Jenson Button, care acum activează în Formula 1. Wheldon însă a decis să facă o carieră bănoasă peste Ocean, în cursele de Indy.

Wheldon este primul pilot din IndyCar care îşi pierde viaţa pe pistă de la Paul Dana, mort la o sesiune de antrenamente în 2006. În mai, Dan Wheldon, care începuse să conducă un cart la 4 ani, cîştigase cursa Indianapolis 500 pentru a doua oară.

Cursa a fost suspendată, dar piloţii rămaşi cu maşinile întregi au efectuat cinci tururi de onoare pentru Dan Wheldon.

"Nu am cuvinte. Eu şi alţi

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 57 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 53 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 41 minute
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 41 minute
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau Republica Turcia că, pentru perioada 21-24 iunie 2024, sunt precon

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 4 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Vremea

București
acum

30°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

20°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°