Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Film despre viaţa şi cariera lui Steven Tyler, solistul trupei Aerosmith

Publicat in Adevarul, marți 18 octombrie 2011 ·

Un lungmetraj despre viaţa şi cariera cântăreţului Steven Tyler, solistul trupei Aerosmith, se află în pregătire la Hollywood, a anunţat muzicianul american, citat de site-ul revistei „New Musical Express".

Steven Tyler, al cărui volum de memorii, intitulat „Does The Noise In My Head Bother You?", a fost publicat în luna mai, a dezvăluit faptul că drepturile de ecranizare pentru această biografie au fost achiziţionate de compania de producţie cinematografică deţinută de cineastul Ron Howard, regizorul unor filme celebre, precum „Codul lui Da Vinci" şi „O minte sclipitoare/ A Beautiful Mind".

„Se va face ori imediat după ce voi muri, ori în timpul vieţii mele. Din moment ce Ron Howard mi-a cumpărat cartea, compania lui de producţie va dori să facă un film din ea", a declarat rockerul american pentru revista „Women's Wear Daily".

„Cartea mea se numeşte «Does the Noise in My Head Bother You?». Este o colecţie de gânduri, prezintă toate acele lucruri la care m-am gândit de-a lungul ultimilor 40 de ani. Toată această poveste cu trupa Aerosmith a fost ca un vis devenit realitate. Ca şi cum ar fi fost plănuit şi scris dinainte", a adăugat Steven Tyler.

Volumul, publicat în luna mai, dezvăluie şi faptul că rockerul american a experimentat în tinereţe sexul cu un alt bărbat, însă a făcut acest lucru o singură dată, deoarece nu i-a plăcut.

Trupa rock Aerosmith a fost fondată în 1970, în New Hampshire. Muzica formaţiei include elemente de pop, heavy metal, glam, R&B şi a inspirat numeroşi alţi artişti rock. Aerosmith este trupa americană de hard rock cu cele mai mari vânzări - 150 de milioane de albume la nivel mondial. Trupa a fost recompensată cu patru premii Grammy, zece MTV Video Music Awards şi a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2001, în timp ce, în 2005, s-a clasat pe poziţia 57 în topul 100 al celor mai mari artişti ai tutu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Realitatea cruntă pe care politicienii o ignoră. Aproape 4 milioane de români trăiesc în continuare în sărăcie

Ziare.com acum 44 minute
Un român din cinci era afectat de sărăcie în anul 2023, iar 21,1% din populaţia rezidentă trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult/echivalent, relev

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat pentru luni consultări cu liderii partidelor politice pentru data alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze, p

Temperaturi sufocante, mai ridicate decât normalul, în luna lui cuptor. Prognoza ANM pe iulie

Ziare.com acum 3 ore
Meteorologii estimează că, pe durata întregii luni iulie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. După prima săptămână a lunii, când ploile vor avea caracter excedentar, mai ales

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat în zona Piaţa Montreal - Piaţa Presei Libere, începând din 6 iulie, din cauza unor lucrări la viitoarea staţie de metrou

News.ro acum o ora
Traficul rutier va fi restricţionat, începând din 6 iulie, în zona Piaţa Montreal - Piaţa Presei Libere din Capitală, din cauza unor lucrări la viitoarea staţie de metrou Piaţa Montreal de pe Magistrala M6. Restricţiile sunt estimate a rămâne în vig

Premierul Marcel Ciolacu anunță că TICHETELE de masă vor fi excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că se vor adopta măsuri pentru a proteja salariul minim pe economie, iar contravaloarea tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, sunt excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei. Totodată, el anunț

Premierul Ciolacu, critici pentru ministrul Finanțelor în ședința de guvern: Domnule ministru Boloș, orice proiect trebuie discutat mai întâi cu cei vizați. Nu invers!

G4Media acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a criticat public vineri pe ministrul Finanțelor în debutul ședinței de guvern, pe fondul tensiunilor dintre PSD și PNL pe tema datei alegerilor prezidențiale. Ciolacu l-a atacat pe Boloș pentru că a vrut să impună legisla

Cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade în largul Peru

Mediafax acum 57 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,2 a avut loc vineri în largul coastei centrale a Peru. Ameninţarea cu tsunami din cauza cutremurului a trecut.

România este cel mai ieftin stat UE pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”

Mediafax acum o ora
România este cel mai ieftin stat pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”. De asemenea, România are cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic”.

Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare după ce a violat elevi de la seminar

Ziare.com acum o ora
Cornel Onilă, fostul episcop al Hușilor, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, fiind acuzat că a violat mai mulți elevi din seminar. Fostul episcop este acuzat de viol în formă continuată și agresiune sexuală împotriva elevilor de la seminarul un

Tulcea: 350 de şacali vor fi extraşi din Delta Dunării până în primăvara anului viitor

News.ro acum 55 minute
Un număr de 350 de şacali vor fi extraşi din Delta Dunării până în primăvara anului viitor, au anunţat reprezentanţii Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD). Animalele vor fi luate din apropierea localităţilor unde se sesizează p

Vremea

București
acum

27°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

29°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

30°
vin.

21°/30°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

25°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°