Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hidromecanica SA a scăpat deocamdată de lichidare

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 18 octombrie 2011 ·

Creditorii companiei braşovene Hidromecanica, aflată în stare de insolvenţă, au aprobat la finele săptămânii trecute planul de reorganizare a activităţii propus de creditoarea Andrada Costina Fliundra.

Potrivit planului de reorganizare, prezentat pe site-ul Casei de Insolvenţă Transilvania, totalul sumelor care ar urma să fie distribuite creditorilor în cei trei ani ai planului de reorganizare este de 65,345 milioane de lei, din care 53,525 sunt doar creanţe garantate, compania având active valorificabile de 67 de milioane de lei.

„La data de 30 iunie 2011, activele societăţii au înregistrat valoarea de 64.843.155 lei, în situaţia în care datoriile totale au fost în cuantum de 60.871.401 lei, înregistrând o creştere procentuală de circa 5,85% faţă de data deschiderii procedurii de insolvenţă”, se arată în planul de reorganizare propus. De asemenea, compania braşoveană are creanţe nerecuperate în valoare de 8,702 milioane de lei - jumătate fiind în contul unor companii aflate deja în procedură de insolvenţă sau faliment, câteva dintre acestea aparţinând fostului acţionar majoritar, Alexandru Crişan - Urex Rovinari, Alexander SRL Braşov, Mondexim sau Multitrade Company.

Potrivit planului de reorganizare, valoarea de piaţă a activului Hidromecanica SA este de 63,203 milioane de lei, în timp ce valoarea de lichidare este de doar 44,174 milioane de lei, cu aproximativ o treime mai redusă. Planul propus se întinde pe trei ani, în primii doi ani distribuirile către creditori urmând să fie insignifiante - de 295.777 lei şi, respectiv, 591.554 lei, în timp ce în cel de-al treilea an ar urma să se achite creditorilor 64,458 milioane de lei.

Au ales varianta mai costisitoare, dar care ţine compania în viaţă

Încercând să determine creditorii să aprobe reorganizarea societăţii, planul prezentat arată că în cazul falimentului nu vor fi stinse decâ

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anchetă la Spitalul Judeţean Sibiu: un chirurg e acuzat că tratează în stare de ebrietate pacienţii

HotNews acum o ora
​Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, medicul Daniel Chelcea, a declarat marţi, că va declanşa „o cercetare administrativă prin Comisia de Etică”, după ce chirurgul Iulian Făgeţan a fost acuzat de mai mulţi colegi, că „se prezintă şi tra

Cod galben de inundaţii pe râuri din 14 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa (judeţele: Suceav

Raisa, fetița de doi ani dispărută în Dolj, a fost găsită moartă la câteva sute de metri de casă

HotNews acum 2 ore
Raisa, fetiţa de doi ani şi cinci luni, din comuna Breasta, care a dispărut luni de acasă, a fost găsită moartă pe un câmp aflat la câteva sute de metri de locuinţa părinţilor, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj

Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc Palestina

News.ro acum 3 ore
Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc marţi în mod oficial Palestina, o decizie care înfurie Israelului, care consideră această recunoaştere drept o ”recompensă” a mişcării islamiste palestiniene Hamas în toiul Războiului din Fâşia Gaza, relatează AF

Ciucă: Decizia este luată pentru mărirea salariului minim, cu această nevoie de sprijinire a mediului de afaceri/ S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că 300 de lei să rămână sumă neimpozabilă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că decizia pentru mărirea salariului minim este luată, adăugând că este nevoie de sprijinirea mediului de afaceri. ”S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că nu doar 200 de lei, c

Ciolacu: Recomandările din Studiul economic al OCDE sunt corelate cu obiectivele programului nostru de guvernare, axat pe modernizarea economică şi socială a ţării

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a prezidat, marţi, Comitetul Naţional pentru Aderarea României la OCDE, care reuneşte reprezentanţii principalelor ministere, instituţii şi autorităţi publice implicate în procesul de aderare. Membrii Comitetului Naţion

Cum se votează la alegerile din 9 iunie. Alegătorii vor primi câte cinci buletine de vot

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele Autorităţii Eelectorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a explicat marţi cum va decurge votul duminică, 9 iunie. Fiecare alegător va primi câte cinci buletine de vot, o ştampilă şi vor avea la dispoziţie o tuşieră. Cetăţenii care nu se a

Șeful Mossad a amenințat-o pe o procuroare a Curții Penale Internaționale pentru a opri ancheta privind crimele de război ale Israelului - The Guardian

HotNews acum 34 minute
Șeful Mossad, agenția de informații externe a Israelului, ar fi amenințat o procuroare-șefă a Curții Penale Internaționale (CPI) într-o serie de întâlniri secrete în care a încercat să o preseze să renunțe la o anchetă privind crimele de război, a s

Asigurătorii au plătit despăgubiri record în baza RCA. Anul trecut s-au achitat 4,2 miliarde lei

Adevarul acum o ora
Unele service-uri şi firme de închirieri de vehicule practică preţuri excesive de reparaţie, astfel că despăgubirile care se plătesc pentru acoperirea acestor costuri nejustificate se suportă din primele plătite de către cei 10 milioane de şoferi, s

Lucrările pentru reabilitarea Podului Grant continuă fără afectarea traficului rutier. Când va fi gata proiectul FOTO

Ziare.com acum 30 minute
Nicuşor Dan, primarul Capitalei, a anunțat marți, 28 mai, că lucrările pentru reabilitarea Podului Grant continuă fără afectarea traficului rutier şi a dat asigurări că reabilitarea va fi finalizată în luna august a acestui an, cu 12 luni mai devrem

Vremea

București
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

23°
mar.

11°/23°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/27°