Traficul de mărfuri pe Canalul Dunăre-Marea Neagră înregistrează, pentru a doua lună consecutiv, depăşiri semnificative ale estimărilor planificate, chiar dacă seceta prelungită a impus restricţii severe de navigaţie pe Dunăre.
Directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile (CNACN), Valentin Zeicu, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că în primele 16 zile ale lunii octombrie s-a realizat un trafic de 1,6 milioane tone capacitate, depăşind cu peste 55% nivelul planificat.
„Deşi, la sfârşitul săptămânii trecute, la ecluza Cernavodă se înregistraseră cele mai mici cote hidrografice din luna octombrie, minus 140 cm faţă de nivelul mediu anual, traficul de mărfuri pe canalele navigabile nu a fost perturbat în mod semnificativ, cu toate că adâncimile mici i-au determinat pe transportatori să încarce barjele la jumătatea capacităţii. Traficul extern merge foarte bine, fiind vorba de mărfurile în tranzit venite din Serbia, Ungaria, Bulgaria etc., iar cel intern este reprezentat de minereuri pentru combinatele siderurgice din Galaţi şi Tulcea", a precizat Zeicu.
La sfârşitul lunii septembrie s-a înregistrat un trafic lunar de peste 3 milioane tone capacitate, fiind pentru a doua oară în cei 27 de ani de la inaugurarea canalului când se realizează o astfel de performanţă economică. „Este de menţionat faptul că, în 2011, a crescut şi traficul de containere, astfel că, dacă la sfârşitul anului 2010 se depăşea pentru prima dată pragul de 10.000 unităţi TEU tranzitate, anul acesta cifra a fost depăşită deja în luna august, când am ajuns la 10.373 TEU", a mai spus Valentin Zeicu. Traficul de mărfuri pe Canalul Dunăre-Marea Neagră înregistrează, pentru a doua lună consecutiv, depăşiri semnificative ale estimărilor planificate, chiar dacă seceta prelungită a impus restricţii severe de navigaţie pe Dunăre.
Directorul gen