„Prea multă prostie!... doar ipocrizie... staţi ascunşi în turmă! Trăiţi la borcan, vieţi de şobolan, vieţi trăite-n van..." - Florin Chilian, „Suflete de slugă"

„Am fost în Madagascar, m-am simţit bine, am plătit cam cât câştigaţi voi într-un an, dar ce contează?! La iarnă, când vă veţi lupta din greu cu frigul, cu zăpada şi cu foamea, eu mă duc în Venezuela. Am auzit că acolo toate au silicoane, deci femeile nu-mi vor place, că mie-mi lasă gura apă după alea slăbănoage, şnur, păluge. Lemurii? Furau. Dar sunt obişnuit, nu m-au şocat. M-am dat cu zmeul, am făcut tumbe, am fost liber ca pasărea cerului". Acesta este un monolog imaginat de mine atunci când am văzut filmuleţul cu un anume primar, al cărui nume nu am chef sau dispoziţie să-l scriu. Ştiţi ce a spus de fapt?! „Nu era absolut nicio regulă, umblau 20 într-o maşină, puteai să bei la volan, nu trebuia centură, nu trebuia cască, nu trebuia nimic. Faci ce vrei!". Maxim! Cum ar fi, locul ideal. Mi-a rămas asta în minte: „Faci ce vrei!". Nici nu vreau să mă gândesc ce a vrut. Cine zice aşa ceva? Un edil care se vrea al naibii de serios, de competent, care se îndreaptă real spre al patrulea mandat. Un şef de administraţie publică locală care-şi lasă un viceprimar în locul lui pentru totdeauna, care ocupă un scaun doar cu numele şi imaginea, dar nu cu fapta, care se distrează prin ţări exotice şi prin cluburi, care se pupă prin ziare şi se bucură de prezenţa gudurătorilor de pe lângă el. Un primar care-şi primeşte asistenta înapoi la muncă la nici o săptămână după ce a născut. Cu faţa mai acră decât de obicei, doamna fină stătea în spatele şefului naş cu grimasa nefericirii pe faţă. Uşor o fi să-ţi laşi pruncul la nici şapte zile după ce i-ai dat viaţă pentru a participa activ la cimentarea statuii unuia care nici măcar n-o merită?! Cum o fi să porţi pecetea de viceprimar, dar de fapt să fii un simplu hăhăitor