Cu regularitate apar in spatiul public diferite initiative vizind dialogul inter-religios si/sau inter-cultural; potential, aceste actiuni sint benefice. Punind in contact oameni provenind din spatii identitare diferite se pot crea canale de comunicare si se poate ajunge la o mai buna intelegere a modului in care ceilalti gindesc si simt.
Da, se poate ajunge la o mai buna intelegere, dar cu o conditie: sa existe disponibilitate pentru comunicare, iar deschiderea sa nu fie mimata. Un dialog autentic presupune o legatura bidirectionala, bazata pe incredere; o incredere greu de cistigat, dar usor de pierdut atunci cind una dintre parti ignora sistematic preocuparile celeilalte.
Recent, Vaticanul a lansat o noua serie de actiuni menite sa promoveze dialogul dintre credinciosi si atei(i); debutul a avut loc la Paris in martie. Saptamina trecuta, conferintele sustinute la Bucuresti(ii) de cardinalul Gianfranco Ravasi s-au inscris in cadrul aceleiasi initiative – “Curtea Neamurilor”. Sugerata, evident, de traditia biblica, denumirea trimite catre sectiunea omonima din vechiul Templu din Ierusalim in care aveau acces si cei care nu erau evrei si a fost aleasa de Papa Benedict drept reprezentare metaforica a dialogului dintre catolici si necredinciosi.
Dialog? Da, sa fie dialog!, a zis Papa, dar un dialog in care noi, Biserica Catolica, vorbim, iar ceilalti ne asculta. Dialog prin care noi, Biserica Catolica, incercam sa-i convertim pe nehotariti, sa-i convingem pe cei in dubiu, sa-i atragem pe cei “care nu mai cauta”(iii).
Explicind acest proiect, un inalt prelat, arhiepiscopul Giampaolo Crepaldi, afirma fara echivoc:
“Nu este vorba de o invitatie la dialog intr-un context neutru sau impartial cu privire la Dumnezeul crestin. Curtea Neamurilor era de fapt amplasata in Templu, nu in afara sa. Era un loc sacru, nu profan.” (iv)
Mai mult, mani
