Vizita premierului Emil Boc în China are deja efecte: de miercuri până la sfârşitul săptămânii, ministrul român al Economiei, Ion Ariton, va fi prezent la reuniunea Comisiei Mixte Interguvernamentale româno-chineze, în cadrul căreia s-ar putea concretiza o serie de proiecte de investiţii şi parteneriate. Reuniunea de la Beijing va fi co-prezidată de ministrul român.
Se pare că proiectele de investiţii prezentate de premierul Emil Boc cu ocazia vizitei sale din august în China au stârnit interesul companiilor chineze: este vorba de proiectele privind construcţia reactoarelor III şi IV de la Centrala Nucleară de la Cernavodă, construcţia hidrocentralei de la Tarniţa-Lăpuşeşti şi realizarea a două grupuri noi la termocentrala Doiceşti.
Cele trei proiecte au reuşit să suscite interesul unor importante companii chineze. Este vorba de China Huadian Engineering, care a încheiat deja un memorandum cu Termoelectrica, de Sinohydro, una dintre cele mai mari companii de stat chineze, care a participat la construcţia celei mai mari hidrocentrale din lume şi vrea să se alăture Hidroelectrica în proiectul de la Tarniţa-Lăpuşeşti şi de China Nuclear Power Engineering, una dintre cele mai importante din sectorul nuclear, care e tentată de proiectul celor două noi reactoare de la Cernavodă.
China Nuclear Power Engineering a avut deja mai multe discuţii în acest sens cu Ministerul Economiei şi cu Nuclearelectrica.
Vizita premierului Emil Boc în China are deja efecte: de miercuri până la sfârşitul săptămânii, ministrul român al Economiei, Ion Ariton, va fi prezent la reuniunea Comisiei Mixte Interguvernamentale româno-chineze, în cadrul căreia s-ar putea concretiza o serie de proiecte de investiţii şi parteneriate. Reuniunea de la Beijing va fi co-prezidată de ministrul român.
Se pare că proiectele de investiţii prezentate de premierul Emil Boc cu oca