Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anotimpuri regale. Toamna

Publicat in Jurnalul, miercuri 19 octombrie 2011 ·

Dintre jaloanele unui an, cele ale toamnei regale au o strălucire aparte. Unul dintre acestea este 25 octombrie. Ziua în care, cu 90 de ani în urmă, veni pe lume cel menit să fie rege: Mihai I, fiu şi nepot de rege. Evenimentele aniversare din acest an au început, deja, şi vor dura încă dincolo de această zi din calendar. Practic, întreaga toamnă stă, în 2011, sub semnul sărbătorii Majestăţii Sale Regelui Mihai I.

Vom scrie la timpul cuvenit despre momentele cele mai importante ale acestei aniversări – care va aduce, în România, peste o sută de membri ai familiilor regale din Europa şi din Asia, fie ele înrudite sau nu cu casa regală românească. Acum vă propun să ne întoarcem în anul 1921, luna octombrie, ziua 25, despre care Eugeniu Arthur Buhman, cel care avea să slujească trei regi – Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai I – scrie în memoriile sale: „În seara de 24 Octombrie, medicii decizând o in­tervenţie, care se arată absolut ne­cesară, operaţia s-a efectuat la 25 Octombrie, după-amiază. La orele 19 şi 40, Prinţesa Elena a dat naştere unui băiat; buletinul spune: «sănătatea destul de satisfăcătoare»„. În acelaşi timp, Regina Maria, mama principelui moştenitor Carol şi bunica nou-născutului, avea să noteze în jurnal: „Sentimentul că sunt bunică s-a trezit imediat în mine, deşi Mihai a venit pe lume prea devreme. Consider că e o frumuseţe de copil”...

Sunt foarte multe lucruri de scris despre cei 90 de ani de viaţă ai Majestăţii Sale Regelui Mihai I, atât de multe încât ar fi nevoie de rafturi în­tregi de bibliotecă, nu de o filă într-un ziar. Ca de fiecare dată când vine vorba despre un destin ex­cep­ţional, cu urcuşuri, coborâşuri şi mea­ndre, timpul devine o armonică care se închide şi se deschide după cum o cer imperios vremurile. Voi lăsa de aceea deoparte controversele istorice, pentru a trasa cele câteva jaloane ale existenţei obişnuite a Maj

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Afişări planuri cadastrale - 12 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
ANUNŢ Primăria Oraşului Râşnov anunţă publicarea documentelor tehnice realizate în cadrul Programului de înregistrare sistematică a imobilelor sectorului cadastral nr. 34 U.A.T. Râşnov, Judeţul Braşov, în perioada 21.06.2024 - 21.08.2024 la sediul I

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 12 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Biden vorbeşte despre siguranţa armelor de foc după ce fiul său a fost găsit vinovat de acuzaţii legate de cumpărarea ilegală a uneia

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Joe Biden a prezentat marţi, în cadrul unei reuniuni de prevenire a violenţei cu arme de foc, eforturile administraţiei sale de a reduce traficul ilegal de arme şi de a diminua criminalitatea, la câteva ore după ce fiul său Hunter a fos

Ai ceva de comentat?!

HotNews acum 34 minute
Cu câteva zile în urmă, la festivitatea de absolvire a liceului (în orașul Ineu, din județul Arad), șefa de promoție a Colegiului ”Mihai Viteazul”, domnișoara Iulia Cociuba, a spus – în cuvântul dânsei – câteva lucruri oneste despre ce e școala româ

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

Peste 760 de cazuri noi de rujeolă / Un copil de 10 luni din Bucureşti, nevaccinat, a murit

HotNews acum 7 ore
Peste 760 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, s-a înregistrat încă un deces, al 18-lea, la un copil de 10 luni din Bucureşti, nevacc

Portret al regelui Charles, vandalizat de activiştii pentru drepturile animalelor

Mediafax acum 8 ore
De asemenea, pe tabloul din galeria Philip Mould din centrul Londrei a fost lipită o bulă cu textul: „Uitaţi-vă la cruzimele care au loc în fermele RSPCA". Este vorba de primul portret oficial al regelui, realizat de artistul Jonathan Yeo, de la înc

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 11 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

O nouă avertizare de vreme severă imediată. Mai multe localități din Botoșani, sub Cod portocaliu

Botosani News acum 2 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare de vreme severă imediată de Cod portocaliu pentru mai multe localități din județul Botoșani. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, avertizarea este valabilă de la ora 19:35 până la ora 20:30. Sunt

ALEGERI LOCALE 2024 - Consilii locale: PSD – 36,26%, PNL – 29,41%, AUR – 9,35% - Primari: PSD – 38,47%, PNL – 32,72%, AUR – 6,29% - rezultate parţiale ora 22.00

News.ro acum 8 ore
PSD a obţinut 36,26 la sută din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41 la sută şi de AUR cu 9,35 la sută, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/27°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

18°
mie.

17°/24°
joi

17°/22°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/24°
joi

19°/23°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/21°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

14°/24°
joi

14°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/23°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°