… poate ca de aceea nu avem nici macar o eticheta pentru vremurile pe care le traim. Poate de aceea ne multumim cu termenul « post-modernism ». Nu stim ce e. Stim doar ca e « post », ca vine dupa altceva caruia i-am pus eticheta de « modernitate ». Pentru ca atata ne mai duce capul. Pentru ca nu ne mai duce capul. Si nu ne mai duce, pentru ca nu-l mai avem.
Sa pornim, asadar, de la ceea ce stim :
Stim ca de-a lungul si de-a latul planetei lumea e nemultumita de felul in care merg lucrurile. Nemultumita asa, in general. Stim ca increderea partidelor in parlament, parlamentari si-n clasa politica in general scade cu o viteza pe cat de naucitoare pe atat de alarmanta, atat in ceea ce se eticheteaza drept « democratii consolidate », cu o veche traditie, cat si in democratiile « proaspete » sau chiar « emergente ». [Bunaoara, conform ultimului sondaj, proportia americanilor care mai au incredere in Congres e de … 17% !] Stim, asadar, ca asta nu mai are deja legatura nici cu PIB-ul, nici cu sistemul de vot, nici cu religia, nici cu traditiile, moravurile, somajul, stanga, dreapta, Constitutia, s.a.m.d.
Simplu spus, suntem nevoiti sa renuntam a ne mai ascunde dupa degete. Trebuie sa privim adevarul in fata : Dincolo de PSD sau PDL, in Romania, dincolo de Republicani si Democrati in SUA, dincolo de impotenta partidelor, criza economica, prezenta sau absenta religiei in viata publica, dincolo de incalzirea globala, drepturile minoritatilor de orice fel, dincolo de orice alta cauza mai mult sau mai putin laudabila ca mai poate trece prin minte, suntem nevoiti sa acceptam realitatea – oricat ar parea de scandaloasa : avem o problema cu democratia reprezentativa. E singurul numitor comun ce-i uneste pe indignatii din Spania cu cei din Orientul Mijlociu (da, da, au si ei, cum am avut si noi, “democratie reprezentativa”), Tea Party cu Occupy Wall Street, Revol
