Magistraţii Curţii de Apel au menţinut o pedepsă de patru ani pronunţată de Tribunalul Bucureşti într-un dosar mai vechi, în care Sişu a fost judecat pentru trafic de droguri, alaturi de alte 27 de persoane. Sentinţa de ieri nu este însă definitivă, putând fi contestată la Curtea de Casaţie. Noua condamnare nu îi va da însă mari bătăi de cap lui Sişu, pentru că el poate cere contopirea cu pedepsa pe care o execută deja, în penitenciar.
În final, din cei patru ani de închisoare, potrivit legii, se va scădea perioada petrecută în arest preventiv, de un an şi jumătate, şi se va putea aplica şi reducerea pentru bună purtare, astfel că rapperul ar putea petrece puţin peste un an în detenţie.