Cum se întâmplă... „Cioc! Cioc! Cioc!” şi „Ţârrrrrrrrrr! Ţârrrrrrrrrr!” la uşă. Cin’ să fie? Când am dat să întreb cu voce tare, aveam deja bănuiala mea întemeiată: „Cu recensământu’!”.
Nu mă iau după Mircea Badea şi deci nu-i spun doamnei pe care o găsesc în prag „Marş de aici!”, deşi numai chef de un interogatoriu nu aveam. O invit pe doamna în bucătărie, unde masa e liberă şi se poate desfăşura. Nu vrea suc, nu vrea să ia loc, e prea energizată de atâta stat jos.
De la început, o bag în ceaţă. Mă întreabă: „Câte persoane locuiţi aici?”. „N-aş putea spune exact. În acte, patru, printre care nu mă număr. În realitate, trei, printre care mă număr”.
După ce se mai redresează, mă întreabă cu un glas în care desluşesc că nu mă crede cu toţi boii acasă: „Cum vine asta?”. „Păi, stau cu soţia şi fetiţa, deşi nu suntem căsătoriţi cu acte, iar eu am buletinul la altă adresă. E apartamentul părinţilor ei şi au buletinele pe această adresă, însă, de fapt, locuiesc în altă localitate”. „Aha. În această situaţie, o să am nevoie şi de CNP-urile lor, totuşi”.
Aflu CNP-urile şi începe interogatoriul. „Pe doamna o trecem prima, capul familiei, dacă ziceţi că nu aveţi mutaţia aici”, spune recesământista. „Desigur, e şi mai politicos aşa”.
Constat că, faţă de ceea ce mă aşteptam, chestionarele sunt chiar simple, completarea lor merge rapid. Ce a trebuit să spun? Nume/prenume, CNP, data naşterii (reiese din data naşterii), suprafaţa bucătăriei, sistemul de încălzire, tipul ferestrelor, dacă blocul e sau nu reabilitat termic (nu e). Apoi, cetăţenia şi religia, informaţii legate de studii şi de locul de muncă actual. Mai era o pagină, unde nu s-a completat nimic, fiind destinată persoanelor cu deficienţe. Asta, doar pentru soţie şi pentru mine. Pentru fetiţă a fost suficient CNP-ul, iar pentru socri – locuinţa actuală şi forma de învăţământ absolvită.
„