Totul a început prin primăvară, acum câteva luni. Nu ştiu exact când. Ne-am trezit cu toţii într-o dimineaţă că lăsam urme pe oriunde călcam. Urme colorate. O nebunie! Milioane de nuanţe unele mai vesele, altele destul de căcănii. A fost totul atât de brusc şi de neaşteptat. .. Cred că prima reacţie a tuturor a fost o surdă durere de cap, ochii erau suprasolicitaţi de la atâtea culori. Au urmat accidente când şoferii nu mai deosebeau culoarea semaforului orbiţi de atâta policromie sau policromatică, pe şosele şi pe trotuare...

Ne-am obişnuit destul de repede. Au fost date ordonanţe şi hotărâri de guvern. Au încercat să salveze măcar iarba din parcuri... Nu au reuşit. Totul a început să se umple de culori, unele peste celelalte într-un amestec halucinant... Părea amuzant când ne trecuse durerea aceea de cap; apoi au început să curgă celelalte probleme. Neliniştea. Frica. Oricine putea fi urmărit... Specialiştii britanici au aflat foarte curând că nuanţele fiecăruia sunt unice, aşadar un cadou minunat pentru poliţie. Pentru detectivi. Pentru poliţiile secrete şi tot felul de alte servicii...

Cu timpul au început cu toţii să încerce să se păzească. Au explodat cluburile pentru învăţatul mersului în mâini. A fost idee bună. Vreo lună... O idee tâmpită pentru că nu puteai vedea funcţionari în costume negre şi doamne în rochii de seară sau fuste scurte mergând în mâini... O mare tâmpenie. Au mai încercat cu papainoage. Până la urmă s-a găsit o soluţie paleativă - patinele cu rotile. Mă rog, pentru cei mai tineri... Ceilalţi ne-am descurcat cu hârtia. Role de hârtie cenuşie, reciclată în casă, role de hârtie la birou... Se schimbă o dată pe zi şi ai măcar impresia că locuinţa sau biroul rămân curate.

Omul se adaptează repede. Cred că după vreo trei luni, nici nu prea mai băgam de seamă. Intrase totul în banal, în cotidian. Doar specialiştii britanici se