Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rada: O zi de pelerinaj în Israel nu duce la iertarea păcatelor din celelalte 364 de zile

Publicat in Gandul, vineri 21 octombrie 2011 ·

Antrenorul secund al Rapidului Marian Rada a declarat, vineri, în emisiunea Ora de Prosport de la Sport.ro, că o zi de pelerinaj la locurile sfinte din Israel nu duce la iertarea păcatelor comise de o persoană în celelalte 364 de zile ale anului. "Vor merge cei doi patroni (n.r. - George Copos şi Gigi Becali) să sfinţească Arena Naţională şi meciul direct se va termina egal. Atunci care este efectul? Noi rezumăm totul la divinitate. Dacă mergi în pelerinaj în Israel, cât durează? O zi, câteva ore. Iar dacă în restul de 364 de zile sunt un păcătos înseamnă că dintr-o dată am fost absolvit de toate păcatele?", a spus Rada. Tehnicianul rapidist nu vede cu ochi buni relaţia de prietenie dintre acţionarul echipei giuleştene George Copos şi patronul Stelei, Gigi Becali, considerând că oficialii unui club nu ar trebui să aibă nicio legătură cu cei ai unei grupări rivale. Rada crede că această relaţie a reprezentat unul dintre motivele pentru care preşedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a renunţat la funcţie. "Din punctul meu de vedere, orice om dintr-un club - mai ales când este vorba de cluburi cu o mare rivalitate - nu ar trebui să aibă nicio legătură cu oameni din alt club. Mă refer strict la acest caz. Dinu Gheorghe este foarte orgolios şi nu i-a căzut bine că prietenul lui, patronul lui, şeful lui în loc să vorbească cu el, să discute problemele clubului cu el, s-a dus să vorbească cu altcineva. Cred că unul dintre motivele despărţirii lui de Rapid a fost acesta", a afirmat Rada. Antrenorul secund nu crede că Răzvan Lucescu ar accepta să devină manager general la Rapid, deoarece este foarte preocupat de pregătirea echipei şi nu ar avea timp pentru a conduce întreaga activitate a clubului. "Plecarea lui Dinu Gheorghe ne afectează, dar jucătorii trebuie să intre pe teren să se antreneze şi să joace, iar prin rezultate bune pot să ne facă să trecem mai uşor peste această pl

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţie electrică

News.ro acum o ora
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

Cod portocaliu de caniculă în vestul țării. Temperaturi de până la 37 de grade, noapte tropicală

Press Alert acum 2 ore
Meteorologii au emis noi coduri galben și portocaliu de caniculă. Miercuri, maximele pot ajunge și până la 37 de grade Celsius și vor fi nopți tropicale. Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată țara. În nordul Crișanei, Maramureș, cea mai

Bacalaureat 2024: Examenul continuă cu evaluarea competențelor digitale

Ziare.com acum 2 ore
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua miercuri, 19 iunie, cu evaluarea competenţelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri şi joi, şi proba pr

ANM: Joi, Cod portocaliu de caniculă în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi vestul Munteniei

Mediafax acum 58 minute
ANM a emis avertizare Cod portocaliu, valabilă joi, pentru Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi în jumătatea de vest a Munteniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate. Maximele se vor situa, în general, între 34 şi 38 de gr

Studiu: Românii sunt tot mai interesați să cumpere o locuință

Press Alert acum 32 minute
Românii sunt tot mai interesați să cumpere o locuință. Intenția de cumpărare pe piața rezidențială este la unul dintre cele mai ridicate niveluri de mai bine de 20 de ani. Intenția de a cumpăra o locuință în următoarele 12 luni este aproape de nivel

Un tânăr de 22 de ani a decedat, după ce a intrat cu autoturismul sub un camion, pe Autostrada A1

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de 22 de ani a decedat în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu Sebeș. În timp de conducea un autoturism, acesta a intrat în coliziune cu un autocamion parcat regulamentar, arată Alba24.ro. Accidentul rutier

Atac cu drone rusești în cel mai occidental oraș al Ucrainei, aproape de granița cu Polonia. Un om a fost rănit

Ziare.com acum 2 ore
Primarul oraşului a anunțat miercuri, 19 iunie, că un atac cu drone ruseşti asupra regiunii Liov din vestul Ucrainei, care se învecinează cu Polonia, membră a NATO, a rănit un om şi a avariat o clădire rezidenţială cu mai multe etaje, relatează Reut

Război în Ucraina, ziua 796. Vladimir Putin şi Kim Jong-Un s-au întâlnit oficial în Coreea de Nord

Press Alert acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au început miercuri evenimentele oficiale în Piaţa Kim Il Sung din Phenian. Vizita, prima a lui Putin în peste două decenii, îşi propune să consolideze relaţiile dintre cele două ţă

UPDATE - Soldat american, condamnat la aproape patru ani de închisoare în Rusia / Ar fi furat 113 dolari de la iubita sa pe care ar fi ameninţat-o cu moartea

News.ro acum 2 ore
Un soldat american, acuzat de furt şi ameninţări cu moartea adresate iubitei sale, a fost condamnat la aproape 4 ani de închisoare în Rusia, transmite Reuters. UPDATE: Potrivit Reuters, soldatul a fost găsit vinovat de un tribunal rus de furtul a 11

Consilierii de probațiune, protest la Guvern. Nu și-au primit integral salariile de la începutul anului

Ziare.com acum 3 ore
Consilierii de probaţiune protestează, miercuri, la Bucureşti, fiind programată pichetarea Guvernului, dar şi un marş către Ministerul Justiţiei, Angajaţii reclamă că nu şi-au primit integral salariile de la începutul anului şi anunţă şi forme extre

Vremea

București
acum

29°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°