Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea Britanie: Femeile fac copii de la 30 de ani în sus

Publicat in Romania Libera, vineri 21 octombrie 2011 ·

În Marea Britanie şi Ţara Galilor, media de vârstă a femeilor care aleg să fie mame este 29,5 ani, cu un an mai mult faţă de acum zece ani, relatează Daily Mail, citând Biroul Naţional de Statistică.

Femeile şi bărbaţii nasc mai mulţi copii într-o relaţie fără angajamente decât într-o căsătorie. De asemenea, şi numărul mamelor singure a scăzut.

În 2010, aproximativ 48% dintre copii au fost născuţi de femei cu vârste de la 30 de ani în sus, faţă de 46%, câţi se năşteau în 2000.

Femeile amână momentul în care fac un copil pentru a-şi continua studiile şi pentru întâlni un partener potrivit. O altă ipoteză avansată de Biroul Naţional de Statistică este femeile fac copii după 30 de ani, pentru că vor să aibă mai întâi o carieră solidă.

Şi vârsta taţilor a crescut. 64% dintre copiii născuţi în 2010 au taţi cu vârste de peste 30 de ani.

Numărul naşterilor a crescut, de asemenea, în 2010, cu 2,4%: în 2010, s-au născut 723.165 de copii, faţă de 706.248 copii născuţi în 2009. În anii '70, se năşteau 725.440 copii.

Aproximativ 1000 fete sub 16 ani au devenit mame, iar aproximativ 1600 copii au fost născuţi de mame de peste 45 de ani.

Proporţia naşterilor în cuplurile care sunt căsătorite sau sunt într-un parteneriat civil a fost de 53% în 2010, în scădere faţă de 2000- 61% şi 88% în 1980.

Mai mult, a crescut numărul copiilor în cadrul cuplurilor care nu au încheiat nici un fel de contract de căsătorie/ parteneriat civil: 31% în 2010, faţă de 25%, în 2000.

Numărul mamelor singure a scăzut la 5,9% în 2010, faţă de 7,6% în 2000.

În Marea Britanie şi Ţara Galilor, media de vârstă a femeilor care aleg să fie mame este 29,5 ani, cu un an mai mult faţă de acum zece ani, relatează Daily Mail, citând Biroul Naţional de Statistică.

Femeile şi bărbaţii nasc mai mulţi copii într-o relaţie fără angajamente decât într-o căs

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mario Iorgulescu, vizat de un mandat european de arestare. Cu o zi înainte, fiul șefului LPF a scăpat de condamnarea pentru omor SURSE

Ziare.com acum 42 minute
Judecătoria Sectorului 3 a emis vineri, 21 iunie, un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul șefului LPF. Mandatul a fost emis pentru complicitate la lipsire de libertate, faptă pentru care a fost condamnat definitiv în 2021

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 15 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 44 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 10 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 29 minute
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Euro 2024: Polonia – Austria 1-3

News.ro acum 8 minute
Echipa naţională a Austriei a învins vineri, la Berlin, scor 3-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Austriecii au deschis scorul în minutul 9, prin Gernot Trauner, care a reuşit să înscris cu o lovitu

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 3 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 4 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

30°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°