La o lună după închiderea Festivalului Enescu, Bucureştii primesc o nouă infuzie de muzică barocă şi clasică interpretată la cel mai înalt nivel în ultima săptămînă a lunii octombrie, graţie Festivalului de Muzică Veche Bucureşti. Maşinăria de promovare a concertelor lucrează de trei săptămîni la turaţie maximă, dar organizatorii ne provoacă să trecem, chiar înaintea debutului festivalului, în spatele cortinei. Clubul Prietenilor Muzicii Vechi Şi aceasta fiindcă miercuri, 5 octombrie 2011, Centrul Cultural al Republicii Ungare a găzduit o premieră în domeniul mecenatului muzical în România. Organizatorii festivalului şi ai Stagiunii de Muzică Veche din Bucureşti au lansat Clubul Prietenilor Muzicii Vechi. Acest demers îşi propune să adune laolaltă oameni de cultură, de afaceri, din aria relaţiilor publice-advertising ş.a., coagulînd un grup de sprijin al iniţiativelor în zona muzicii vechi, deschis tuturor celor interesaţi. Recepţia inaugurală a fost deschisă, aşa cum se cuvine unui club al muzicii vechi, de un concert de cameră privat, construit în jurul duelului muzicii italiene cu cea franceză: s-au cîntat Corelli, Forqueray şi Bach, în compania formaţiei Gli Studiosi di Sebastiano. După concert, amfitrionul întîlnirii, Radu Boroianu, a sugerat publicului o cheie de înţelegere a muzicii vechi în contemporaneitate, creionată în jurul europenităţii şi al spiritualităţii intrinseci ale acestui repertoriu. Desigur, o astfel de lectură nu epuizează motivele pentru care bucureştenii au umplut sala festivalului anul trecut şi nici miza sa pe termen lung, dar ea a fost primită cu căldură de către cei prezenţi. Într-o lume în care administraţia Palatului de la Versailles invită orice particular să contribuie la renaşterea grădinii regale adoptînd un arbore, o astfel de iniţiativă îmi pare nu doar binevenită, ci necesară pentru dezvoltarea organică a peisajului muzica