Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfintii - oameni harismatici, facatori de minuni

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 22 octombrie 2011 ·

Parintele Calistrat Pentru societatea de astazi (strabatuta de produsele stiintei si ale tehnologiei de ultima ora), minunile despre care se pomeneste atât în Sfintele Scripturi, cât si în cartile bisericesti referitoare la vietile sfintilor au ajuns sa fie considerate produsul imaginatiei precursoare domeniului literaturii stiintifico-fantastice (de genul celei prezente în basmele pentru copii), adica lucruri imposibil de crezut ca veridice si petrecute cândva în realitate. Cu toate acestea, în vremea noastra, se mareste de la o zi la alta numarul celor care alearga pretutindeni în cautare de evenimente senzationale si fapte nemaipomenite. O astfel de tendinta a fost de altfel consemnata ca fiind prezenta si pe vremea Mântuitorului: "Din veac nu s-a auzit sa fi deschis cineva ochii unui orb din nastere!" (In. 9,32). Un astfel de miracol (precum vindecarea unui orb din nastere) s-ar zice ca sta acum si în puterea stiintei medicale moderne (prin metoda transplantului si a descoperirilor genetice celor mai recente); e drept ca nu fara costuri uriase si eforturile conjugate ale echipelor de savanti angrenati în munca de cercetare pretutindeni în lume. Dumnezeu, însa, ne-a aratat calea cea mai simpla: "Toate câte cereti, rugându-va, sa credeti ca le-ati primit si le veti avea!" (Mc. 11,24).

Ceea ce greu întelege (si înca mai greu accepta) omul contemporan este faptul ca stradania pasionata de a cunoaste si nevointa ascetica de a crede (deopotriva de jertfelnice) - adica stiinta si credinta - nu pot fi lipsite una de prezenta celeilalte. Un om cu adevarat credincios nu va nega niciodata puterea inteligentei patrunzatoare în tainele firii zidite (tot o harisma data omului de Dumnezeu – dar nu oricui, pentru ca nu chiar toti reusesc a dobândi întelepciunea!). Numai ca puterea facerii de minuni nu ni se da noua, crestinilor, doar în virtutea faptului ca ne

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de ţară

Mediafax acum 48 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta este valabilă vineri în aproximativ jumătate de ţară. Specialiştii spun că urmează reprize cu averse, vijelii şi grindin

Se anunță o vară super fierbinte. Meteorologii au publicat prognoza până la jumătatea lunii iulie: Zona cea mai afectată de caniculă

Ziare.com acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 14 iunie, prognoza pe următoarele patru săptămâni. Sudul țării va fi cel mai afectat de temperaturile ridicate, dar canicula nu va fi însoțită și de secetă, spun specialiștii. Cantitățile de

Un nou Cod gaben de inundații pe râuri din județul Botoșani

Botosani News acum 36 minute
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Bașeu, Sitna, Prut, Jijia și afluenții acestora și au emis o atenționare pentru fenomene imediate de tip Cod Galben până astăzi, la ora 20:00. Potrivit acestora, ca urmare a precipitațiilo

Rareş Hopincă: S-a finalizat numărarea voturilor, s-a menținut o diferență de 300 de voturi în favoarea mea, sunt câştigătorul alegerilor pentru Primăria Sectorului 2 / Ce spune despre acuzațiile lui Radu Mihaiu

HotNews acum 34 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, Rareş Hopincă, a declarat, vineri, că a fost finalizată numărarea voturilor la Biroul Electoral de Sector şi s-a menţinut o diferenţă de peste 300 de voturi în favoarea sa, ceea ce arată că este câştigăto

"M-a amenințat că îmi taie capul și mi-l înfige în gard". Directoarea unei școli, acuzată că a bătut și hărțuit o profesoară

Ziare.com acum 2 ore
Un scandal în timpul orelor la o școală din Suceava a fost potolit abia după intervenția poliției. Directoarea este acuzată de o profesoară că a bătut-o și a amenințat-o, joi, 13 iunie. Profesoara a ajuns la Urgențe și la medicul legist după ce a sc

Nicolae Ciucă: dosarul Mineriadei nu a fost finalizat, victimele şi urmaşii aşteaptă să se facă dreptate

Mediafax acum 58 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, atrage atenţia că dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 nu a fost finalizat. Victimele şi urmaşii acestora aşteaptă să se facă dreptate, a spus liderul liberal.

Un bărbat a încercat să răpească de pe stradă o fetița de 10 ani. Trecătorii au salvat copila și au chemat poliția

Ziare.com acum 33 minute
Un bărbat de 41 de ani din Satu Mare a acostat o fetiță de 10 ani pe stradă și a încercat să o convingă să vină cu el, folosind chiar și forța. Trecătorii au salvat-o pe micuță, iar bărbatul a fost identificat, însă nu și reținut de poliție. Poliţiş

Rusia a anunţat că a doborât 87 de drone ucrainene şi a calificat atacul drept unul "terorist"

Adevarul acum 50 minute
Vineri, Rusia a anunţat că a reuşit să „împiedice un atac terorist” care a vizat cartierul general al operaţiunilor sale în Ucraina, distrugând 87 de drone.

Paul Stănescu: PSD va avea candidat la funcţia prezidenţială, un membru al PSD / Despre susţinerea lui Geoană: Eu, ca secretar general şi membru al partidului, exclud acest lucru

News.ro acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri înainte de şedinţa conducerii partidului de la Sâmbăta de Sus din judeţul Braşov că PSD va avea candidat la funcţia prezidenţială, un membru al PSD. Despre susţinerea lui Geoană, Stănescu a

Începe Euro 2024: Primul meci al zilei și cine transmite competiția din Germania

HotNews acum 2 ore
​Așteptarea pentru fanii fotbalului a luat sfârșit, iar Euro 2024 va debuta vineri, la Munchen, de la ora 22:00, cu meciul dintre Germania, țara gazdă, și Scoția. Partida face parte din Grupa A. UEFA Euro 2024Foto: BEAUTIFUL SPORTS/Wunderl / imago s

Vremea

București
acum

24°
vin.

17°/26°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/20°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

20°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/24°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°