Asasinarea unui lider religios chiar în Biserica „Izvorul puterii” unde ţinea predici transformă Kiruna, o aşezare paşnică din nordul Suediei, într-un viespar unde bântuie criminalişti, procurori, avocaţi. Viktor Strandgard n-a fost un simplu propovăduitor al cuvântului Domnului. După un accident din copilărie în care era să-şi piardă viaţa, a avut o revelaţie şi a căpătat în ochii credincioşilor aureolă de sfânt. El a reuşit să unească Biserica penticostală, pe cea baptistă şi pe cea misionară din zonă, sporindu-le prestigiul. Mii de oameni necăjiţi îşi caută alinarea în preajma lui, implorându-l să-i lecuiască de bolile de care suferă, să le aline durerile sufleteşti. Predicile lui sunt înregistrate şi circulă pe casete, cartea lui „Drumul spre Rai şi înapoi” a fost tradusă în mai multe limbi, în sute de mii de exemplare. Evident, nimic nu e pe gratis, totul e comercializat la preţuri piperate. La „Conferinţa miracolelor” organizată anual şi la care participă mulţimi în extaz se vorbeşte despre vindecări uluitoare, despre minuni şi împlinirea unor rugăminţi cu ajutorul divinităţii. Iar Biserica îşi sporeşte opulenţa – e mai nostim să cânţi psalmi într-un lăcaş de cult impunător decât să trimiţi bani la organizaţia „Salvaţi copiii” sau să sapi puţuri în Africa.
Omorârea cu barbarie a lui Viktor Strandgard – ochii i-au fost scoşi, braţele i-au fost amputate – stârneşte groaza şi mânia enoriaşilor. Şi totuşi, nimeni nu cere cu vehemenţă aflarea grabnică şi pedepsirea exemplară a vinovatului de această crimă. Cei trei pastori care îi conduc le recomandă să nu ofere informaţii autorităţilor. Aşa că membrii parohiei dansează, intonează imnuri şi refuză să colaboreze cu poliţia.
De ce se instituie această lege a tăcerii?
Reprezentanţii poliţiei – inspectorii Anna-Maria Mella, Sven-Erik Stalnacke şi ceilalţi colegi ai lor – se izbesc de greutăţi insurm
