În Dobrogea, fiecare loc are o poveste din vremuri ancestrale. Mănăstirile Dervent şi Sfântul Andrei au fost întemeiate pe locurile unde a sihăstrit sfântul care a adus creştinismul pe aceste plaiuri.
Dealurile au fost pârjolite de soarele nemilos al verii şi de vântul care suflă în fiecare vară în această zonă. Asta e Dobrogea - aridă, împodobită cu viţă de vie, ciulini aurii şi arbuşti, cu fluturi ce colorează văzduhul, udată de apele Dunării şi ale mării, biciuită de vânturile aspre, dar cu poveşti de când lumea.
De la Bucureşti până la Călăraşi, pe malul braţului Borcea, sunt 118 kilometri. Acolo treci Dunărea cu bacul. Călătoria durează în mod normal 20 de minute, dar seceta de astă-vară a secat fluviul, aşa că acum traversarea e mai anevoioasă. În depărtare zăreşti blocurile oraşului din ţara vecină - Silistra, unde oamenii vorbesc şi în dulcele grai de la nord de Dunăre.
Imediat ce treci de apele învolburate, în faţa ochilor ţi se arată întinderea uluitoare a Dobrogei: podgorii aurii, ciobani care-şi conduc turmele de oi nu departe de malul braţului Ostrov, printre arbuştii înţepeniţi în pământurile lutoase. Dacă urmăreşti firul apei, vei vedea şi insuliţele ce răsar din loc în loc. Toamna, Dobrogea pare obosită, dar pregătită să înfrunte vântul duşmănos care şuieră până ce pe dealuri apar primii ghiocei.
Urmezi drumul spre Constanţa. Prima aşezare ce îţi iese în cale este Ostrov, renumită pentru podgoriile întinse. Drumul şerpuieşte agale, iar pe alocuri se zăreşte câte un drum ce te poartă spre alte locuri nebănuite. Unul duce spre satul Esechioi, departe de tumultul cotidian. Dacă urmezi acest drum, peisajul ce se arată e magnific: lacul Bugeac, sălcii, cormorani. Nicio maşină. Locurile de aici parcă au fost prinse în bucla timpului, par neatinse de civilizaţie. Un cioban îşi veghează turma de oi pe malul Ostrovului
Loc
