Cea de a XI-a ediţie a Sărbătorii vinului şi a artei meşteşugăreşti de la Târgu Mureş a strâns în acest weekend pesre 20 de firme producătoare de profil, din podgoriile Murfatlar, Miniş, Jidvei, Culpiu, Panciu, Cotnari, Dealu Mare şi din Republica Moldova. Primăria târgmureşeană consideră că aceasta este una dintre principalele manifestări culturale ale toamnei, chit că muzica – au concertat, în cele trei zile, între alţii, Radu Ille, Aurel Tămaş, Bosquito, Silva Oltean, Nelu Şopterean, Dinu Iancu Sălăjan, precum şi două trupe din Ungaria – nu a fost decât un accesoriu al standurilor şi tarabelor cu vin, obiecte artizanale, dulceţuri şi zacuşti. "În organizarea ediţiei din acest an a Sărbătorii Vinului ne orientăm cu precădere asupra valorificării şi promovării produselor autohtone, ale căror virtuţi terapeutice nu sunt, din păcate, întotdeauna cunoscute şi apreciate la justa lor valoare. Promovarea unor produse alimentare sănătoase, orientarea spre consumul unor soiuri de vinuri şi sucuri de fructe "curate” se înscriu printre preocupările constante ale primăriei”, declara primarului oraşului, Dorin Florea. Peste 20.000 de târgmureşeni au petrecut zilele acestea în spaţiul festivalului, semn că ultimul deceniu i-a convins de valoarea vinului românesc.
Cea de a XI-a ediţie a Sărbătorii vinului şi a artei meşteşugăreşti de la Târgu Mureş a strâns în acest weekend pesre 20 de firme producătoare de profil, din podgoriile Murfatlar, Miniş, Jidvei, Culpiu, Panciu, Cotnari, Dealu Mare şi din Republica Moldova. Primăria târgmureşeană consideră că aceasta este una dintre principalele manifestări culturale ale toamnei, chit că muzica – au concertat, în cele trei zile, între alţii, Radu Ille, Aurel Tămaş, Bosquito, Silva Oltean, Nelu Şopterean, Dinu Iancu Sălăjan, precum şi două trupe din Ungaria – nu a fost decât un accesoriu al standurilor şi tarabelor cu vin, obiecte a